Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Zeci de milioane de euro blocate în bătaia vântului din judeţele Moldovei. Vezi aici despre ce sume este vorba

Publicat in Adevarul, miercuri 23 martie 2011 ·

Moldova, a doua regiune din ţară ca potenţial eolian după Dobrogea, este împânzită de mori de vânt doar pe hârtie. Din 2007, de când investitorii privaţi au amenajat primele instalaţii pentru măsurarea vitezei vântului, niciuna dintre firme nu a montat vreo turbină.

Zece firme, majoritatea cu acţionariat italian, au anunţat investiţii în parcuri eoliene în peste 20 de comune din judeţul Iaşi. Cea mai mare investiţie îi aparţine societăţii Celsa Team, care va ridica în judeţele Iaşi, Neamţ şi Vaslui 250 de turbine. Cu o investiţie de 2 miliarde de euro, planul declarat este să dezvolte o putere egală cu cea produsă de reactorul de la Cernavodă, plan care s-a blocat în avize şi măsurători.

EXCLUSIV: Parc eolian de 20 de milioane de euro la Botoşani

Înstalaţie de măsurare a vântului, vandalizată

Un alt proiect aflat într-un stadiu avansat îi aparţine firmei ACK Paşcani, care intenţionează să construiască un parc eolian de 40 de megawaţi în comunele Scobinţi şi Târcovaci. Cu 60 de milioane de euro, firma va instala 16 turbine până anul viitor, dar abia este în stadiul obţinerii de avize.

„Am cumpărat 20 de hectare de teren şi am negociat cu fiecare propietar, ceea ce a durat foarte mult. Sunt şi foarte multe avize de obţinut care pot dura şi doi ani", a spus Ion Acatrinei, directorul general al ACK Paşcani.

Zeci de turbine vor fi instalate şi în comunele Ruginoasa, Andrieşeni, Cristeşti, Balş, Şcheia şi Ţibăneşti. Unul dintre cele mai mari proiecte din Moldova este în comuna Dumeşti, unde va fi construit un parc de peste 100 de Megawaţi, cu o investiţie de 150 de milioane de euro.

„Trebuia să se construiască un parc eolian de 103 Megawaţi, dar deocamdată sunt vorbe. A fost instalat un anemometru, dar nu se aude nimic de turbine", a spus Mihai Sabaiduc, primarul din Dumeşti. Un alt proiect promiţător este în comuna Şcheia, unde tre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum 39 minute
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

Doi copii din Satu Mare și Sibiu, dați dispăruți de familii. Poliția cere ajutorul populaţiei pentru găsirea lor FOTO

Ziare.com acum 43 minute
Doi copii au dispărut, joi seară, 26 decembrie, din două județe diferite, anunță autoritățile care cer ajutorul populaţiei pentru găsirea lor. O fată de 15 ani a dispărut din judeţul Satu Mare, iar un băiat de 13 ani a dispărut din judeţul Sibiu, am

Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită”. Ce impozite vor fi majorate, potrivit fostului ministru al Economiei

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Economiei Cludiu Năsui (USR) susţine că este deja plănuită creşterea taxelor, în ciuda promisiunilor coaliţiei guvernamentale PSD-PNL-UDMR. Năsui susţine că va creşte taxarea muncii, a PFA-urilor şi TVA. „Creşterea taxelor este de

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum 2 ore
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

Turişti salvaţi de pe traseul Via Transilvanica / Salvamont Suceava a intervenit şi pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zonă

News.ro acum 36 minute
Salvamontiştii din Suceava au intervenit, joi, pentru a recupera doi turiştii de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zonă. ”O nou

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 3 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 5 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum 4 ore
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

1°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°