Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a fost reales ieri, la Congresul de la Paris, pentru un nou mandat de patru ani de membru al Comitetului Executiv al UEFA, după al doilea tur de scrutin, deoarece în primul nu întrunise numărul de voturi necesare. „În primul tur de scrutin, preşedintele FRF a primit 25 de voturi, cu două mai puţine decât ar fi fost necesare. În condiţiile în care şase dintre cei 13 candidaţi au obţinut minimum 27 de voturi, s-a trecut la al doilea tur de scrutin, primii şase dintre cei şapte care nu obţinuseră sufragiile necesare candidând pentru al şaptelea (ultimul) loc de membru rămas vacant. De această dată, s-a aplicat principiul majorităţii simple, domnul Mircea Sandu primind cel mai mare număr de voturi, 15, dintre cei şase oficiali rămaşi în
cursă“, precizează FRF
într-un comunicat. Mircea Sandu se află la al doilea mandat de membru al CEx al UEFA, după cel obţinut în 2007. Fostul adversar al lui Mircea Sandu la şefia FRF din 2005, Gică Popescu, a spus, pentru mediafax.ro, că reinstalarea „Naşului“ în CEx al UEFA nu va ajuta în vreun fel fotbalul românesc: „Alegerea lui Mircea Sandu în board-ul UEFA este importantă pentru el personal, dar nu văd cum ar putea ajuta fotbalul românesc. Această alegere nu va face mai multe centre de copii şi juniori în România, nu va aduce arbitraje mai bune şi nici nu va face echipa naţională a României să joace mai bine“. Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a fost reales ieri, la Congresul de la Paris, pentru un nou mandat de patru ani de membru al Comitetului Executiv al UEFA, după al doilea tur de scrutin, deoarece în primul nu întrunise numărul de voturi necesare. „În primul tur de scrutin, preşedintele FRF a primit 25 de voturi, cu două mai puţine decât ar fi fost necesare. În condiţiile în care şase dintre cei 13 candidaţi au obţinut minimum 27 de voturi, s-a trecut la al doilea tur de scrutin, primi