" Din cînd în când, politicienii şi diplomaţii Europeni şi americani ar vrea ca o persoană să moară "(Der Spiege). „Asistam la o zi tristă, dar care arată că toţi sîntem egali în faţa legii” (Haaretz). " În spatele stăpânirii de sine şi a mutismului există lacrimi "(IN japonia)

"Sarkozy, good !” iată ce strigă un rebel după ce aude zgomotul bombelor lansate din avioane franceze împotriva poziţiilor deţinute de forţele loiale lui Gaddafi. Rebelii avansează în camionete cu mitraliere, în maşini de ocazie recuperate de pe drum, în microbuze pline de luptători entuziaşti pe care flutură drapele revoluţionare.

Problemă e, notează ziaristul de la Le Figaro, că această armată improvizată nu a tras nici o lecţie din luptele de săptămâna trecută, cînd forţele lui Gaddafi erau gata să preia din nou controlul întregii ţări. NU există şefi. Toată lumea dă ordine. NU există mijloace de comunicare, deoarece reţelele de telefonie mobilă au căzut. În orice caz, nu ar şti pe cine să sune.

Nimeni nu ştie ce se întîmplă cîţiva kilometri mai departe, dacă oraşul următor e controlat de forţele lui Gaddafi sau nu. Mijlocul de informare cel mai răspândit e zvonul.

Iar trupele rebelilor avansează în această dezordine pînă cînd se trage asupra lor. Atunci, rebelii se împrăştie că potârnichile, pînă cînd unul dintr ei se opreşte şi organizează un check point pe şosea.

Problemă cu aceşti combatanţi este că, de fapta nu sînt combatanţi. Cei mai mulţi sînt manifestanţi împotrivă lui Gaddafi care pun pentru prima oară mână pe o armă. În aceste condiţii e greu de spus ce se va întîmpla.

În Germania, der spiegel vorbste despre coşmarul cel mai negru al Occidentalilor şi anume că Libia să nu se transforme într-un Afganistan, din cînd în când, politicienii şi diplomaţii Europeni şi americani ar vrea ca o persoană să moară. Acum este unul dintr