Omul cu care s-a duelat Dan Grecu în anii '70 suferea de o boală neurologică degenerativă care l-a secat de puteri pînă la urmă

Imaginile cu Nikolai Adrianov din anii '70 sînt în alb şi negru. Nimeni n-ar putea ghici părul bălai şi nici culoarea ochilor marelui gimnast. Dar mişcările surprinse pe film trădează eleganţa şi liniştea unui mare campion. S-a născut în 1952, la Vladimir, la doar 200 de km de Moscova. Nici nu apucase să păşească bine în viaţă că s-a confruntat cu o dramă. El şi cele trei surori ale sale au fost părăsiţi de tată. Răspunsul lui Nikolai a venit prompt: s-a transformat într-un rebel. Chiulea de la şcoală, atunci cînd mergea nu-şi făcea temele, se bătea cu colegii şi le răspundea profesorilor. Acasă, situaţia financiară avea şi ea tente negre. Atunci a intevenit gimnastica în viaţa micuţului "Kolaşa".

L-a cuminţit antrenorul

Modul în care au făcut cunoştinţă gimnastica şi Nikolai e ca în cazul marilor campioni, un pic romanţat. Unii susţin că s-a apucat de gimnastică văzînd un băiat care stătea în mîini pe o bancă şi a vrut şi el să facă la fel, alţii susţin că unul dintre prietenii săi l-a luat de mînă şi l-a dus la sală. Cert e că a încăput pe mîinile lui Nikolai Tolkacev, care-l caracteriza drept un "încăpăţînat şi ca un dedicat". După ce a aflat de isprăvile noului său elev, antrenorul a hotărît să-l ia să locuiască împreună, pentru a domoli firea rebelă a băiatului, care, pe lîngă un antrenor, a descoperit un tată.

Debut la München

Ascensiunea lui Andrianov a fost rapidă, măsura talentului său văzîndu-se imediat. Prima competiţie la juniori a fost în 1969, iar un an mai tîrziu ajungea în echipa Uniunii Sovietice. De aici pînă la Jocurile Olimpice de la München nu a fost decît un pas. La douăzeci de ani, rusul cucerea primele medalii olimpice din seria de 15. Un aur la sol, un argint cu ec