Extinderea acoperirii la nivel national prin parteneriate si, de asemenea, atragerea a tot multi clienti in zona de servicii de externalizare vor fi factorii care vor sustine dezvoltarea businessului Xerox Romania, a declarat Gabriel Pantelimon, directorul general al filialei locale a unuia dintre cei mai mari jucatori pe piata de imprimante si copiatoare la nivel mondial.
De asemenea, serviciile post-vanzare si cele de externalizare au fost cele care au inregistrat cresteri in timpul crizei, cand vanzarile de echipamente si consumabile s-au diminuat semnificativ .
In prezent, zona de servicii post-vanzare inseamna cu cateva procente mai mult decat cea de vanzare de echipamente si hartie.
“Inceputul de an este bun, dupa doi ani grei pentru industria tipografica. In 2009 industria de imprimare a scazut cu 65% fata de 2008, insa in 2010 am vazut o revigorare si o crestere usoara a pietii pe partea de vanzare de echipamente si servicii post-vanzare. Iar 2011, cel putin pentru noi, a inceput bine. Continua tendinta din a doua parte a anului trecut, cand, inca din trimestrul al treilea, am vazut o revigorare chiar si in vanzarea de echipamente din gama superioara. Primele trei luni din an aduc semne bune”, spune Gabriel Pantelimon (foto), directorul general al Xerox Romania si Republica Moldova, companie prezenta de peste 40 de ani pe piata locala si cu afaceri de 17,5 milioane de euro in 2009.
Grupul american isi desfasoara activitatea comerciala in Romania prin intermediul mai multor entitati, de aceea rezultatele afisate de Ministerul de Finante pentru compania Xerox Romania Echipamente si Servicii nu reflecta intrutotul nivelul de activitate a Xerox pe piata locala.
Astfel, Xerox a inregistrat in primele trei luni din acest an o crestere fata de aceeasi perioada din 2010, iar seful companiei afirma ca exista oportunitati de majorare