Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi aici prognoza METEO pentru APRILIE, MAI şi IUNIE

Publicat in Gandul, miercuri 23 martie 2011 ·

Vremea se va încălzi în următoarele luni, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. În luna aprilie se vor înregistra temperaturi medii de 10-12 grade, în mai, valorile termice medii vor fi cuprinse între 16 şi 18 grade, iar în iunie, temperaturile medii prognozate sunt de 18-20 de grade. Precipitaţiile din următoarele trei luni se vor apropia de valorile normale în cea mai mare parte a ţării, însă în sud-estul ţării ar putea apărea seceta.

Aprilie: În zonele sudice şi vestice ale ţării se vor înregistra temperaturi medii de 8-10 grade. În centrul şi nordul Moldovei, dar şi în cea mai mare parte a Transilvaniei, temperaturile medii vor fi mai scăzute (8-10 grade), iar cele mai răcoroase regiuni ale ţării vor fi depresiunile intramontane şi Maramureşul, unde valorile medii vor fi de 6-8 grade. În această lună, ploile se vor înteţi. Vom avea parte de averse de ploi însoţite de descărcări electrice. Cantităţile medii lunare de precipitaţii oscilează între valori mai scăzute de 20-40 l/mp (Dobrogea, Bărăgan, Moldova, centrul Transilvaniei), 40-60 l/mp în Oltenia, Banat şi Crişana şi valori mai mari în partea de vest a ţării (60-80 l/mp).

Mai: Luna mai va fi ceva mai călduroasă cu temperaturi medii între 16 şi 18 grade în Oltenia, Muntenia, sud-estul Moldovei, Banat şi Crişana. În Moldova, Maramureş, Dobrogea şi centrul Transilvaniei va fi ceva mai rece, valorile medii încadrându-se între 14 şi 16 grade, iar în depresiunile din estul Transilvaniei se vor înregistra în jur de 12-14 grade. Potrivit ANM, luna mai va fi cea mai călduroasă lună a primăverii, dar şi cea mai instabilă. Vremea va oscila între perioade însorite şi calde, urmate de zile mai friguroase cu ploi abundente şi scurte, uneori chiar torenţiale. Creşte, de asemenea nivelul precipitaţiilor, mai ales în Maramureş şi Dealurile Vestice, unde se vor înregistra 60-80 de litri pe met

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum 35 minute
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 37 minute
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Două femei din Capitală, suspectate de înşelăciune după ce au vrut să cumpere o mașină de 100.000 de euro cu ordine de plată false

Ziare.com acum 20 minute
Poliţiştii din Capitală au reţinut două femei suspectate de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cele două sunt acuzate că au vrut să cumpere un autovehicul de lux, a cărui valoare depăşeşte 100.000 de euro, dar au emis pentru ac

Alegeri prezidențiale 2024. De ce este importantă „ștampila de control” de pe spatele buletinului de vot

HotNews acum 23 minute
Pentru a fi validat, un buletin de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 trebuie să îndeplinească mai multe cerințe, printre care și să aibă pe spatele său aplicată ștampila de control a secției de votare. Fără această ștampilă aplicată, votul va

Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a „sfida” mandatul de arestare al CPI

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a anunţat vineri că îl va invita pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu în Ungaria, pentru a protesta astfel faţă de decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emit

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

G4Media acum 33 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

CAS/ INFORMARE – Servicii de prevenție, de depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave de care beneficiază gratuit persoanele asigurate

Ziarul Vaii Jiului acum 9 minute
Persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, de depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave, decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Pentru a beneficia de servicii de prevenție, o persoană asigurată trebuie

BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!

Cancan acum 43 minute
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri spectaculoase de până la 80% și o selecție exclusivă de produse, campania din acest an introduce, în premieră, 5 elemente inova

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum o ora
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum 46 minute
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

2°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°