Opoziţia bate din picior şi îi reproşează preşedintelui Traian Băsescu că nu a îmbrăcat armura de război şi nu s-a urcat călare pe un MiG să-l bombardeze pe dictatorul Gaddafi.

Dictatorii se ajută între ei, se insinuează în discursul opoziţiei pentru care politica externă se învârte în jurul buricului propriu.

Şi ce ironie: politicianul care-l acuză pe Băsescu că trădează valori şi angajamente internaţionale este Crin Antonescu, cel care-i solicita în 2007 lui Emil Boc, într-o scrisoare deschisă, să susţină retragerea trupelor româneşti din Irak. "Vorbiţi despre faptul că Partidul Democrat ascultă mereu vocea poporului. (...) Majoritatea zdrobitoare a românilor doreşte retragerea trupelor din Irak şi este obligaţia noastră, ca oameni politici, să ne conformăm acestei dorinţe prin acte politice concrete", îl mustra Antonescu pe Boc.

PSD şi PNL îi cer şefului statului să implice România într-o operaţiune militară cu rezultate neclare, într-o regiune tradiţional tulbure, răscolită în ultimele două luni de revolte cu finaluri politice incerte. Nimeni nu mai e atât de sigur astăzi că primăvara arabă se va sfârşi cu victoria democraţiei liberale. Înainte să ne îmbarcăm soldaţii pe fregatele noastre bune de prins traficanţi în Marea Neagră sau în MiG-urile noastre antice, ar fi necesar pentru opoziţie să mediteze la câteva întrebări pe care aliaţi mai vechi decât România ai triadei SUA-Franţa- Marea Britanie şi le pun deja.

Este "Zorii unei odisei" o operaţiune pentru protejarea civililor, aşa cum afirmă rezoluţia ONU, sau una care vine militar în ajutorul opoziţiei, compuse din triburi rivale, militari şi foşti oameni de încredere ai lui Gaddafi, ale cărei valori şi intenţii reformatoare sunt incerte? Vecina noastră Sofia a arătat că printre liderii Comitetului Naţional de Tranziţie - recunoscut doar de Nicolas Sarkozy într-