Îmi pare rău că am vrut să primesc 12.000 de euro în schimbul unor servicii pentru o firmă de lobbyişti deşi acest lucru este împotriva regulilor Parlamentului European. Îmi pare rău că am spus că nu am greşit şi mi-am făcut de ruşine atât numele, cât şi Parlamentul European, PE, partidul de la Bucureşti şi mi-am dezonorat ţara.

Îmi pare rău că am minţit 20 de ani despre legăturile mele cu Securitatea lui Ceauşescu şi pe deasupra am dat în judecată ziariştii care au scris despre aceste lucruri.

Nu în ultimul rând, îmi pare rău pentru ceea ce am făcut atunci şi informaţiile pe care le-am furnizat despre persoane private în aceea perioadă.

Îmi pare rău că am minţit despre acel copil pe care l-am lovit la un miting electoral în 2004. Îmi pare rău că am tras instituţii de stat în joc să-mi apere numele şi i-am obligat să mă acopere deşi ştiam că am greşit şi nu am spus adevărul.

Îmi pare rău că i-am chemat pe mineri, care au bătut şi ucis tineri, zdruncinând încrederea miilor de români care au emigrat după evenimentele sălbatice din stradă.

Îmi pare rău ca am dat ordine să se tragă în demonstranţii fără arme în timpul revoluţiei din 1989.

Îmi pare rău că am minţit despre recolta de porumb din 1987 şi am dat date statistice false.

Îmi pare rău că am dat informaţii la Securitate despre colegii mei de birou. Nu am vrut să fac rău dar ştiu că le-am făcut rău lor ca să-mi fie mie bine.

Îmi pare rău.

După 20 de ani de ceartă, dezbinare şi dezacord în societatea românească simt nevoia să spun "îmi pare rău". E un pas important pentru mine să mă impac cu mine însumi. E şi un efort din partea mea să încerc să mă reconciliez cu cei cărora le-am făcut rău chiar dacă nu mai pot să schimb nimic.

Sper să fie o şansă pentru România şi pentru ca să putem trăi în normalitate, împăcare şi să avem speranţa în viitor. Gestul de a spune