Are 10 pe linie la toate materiile şi câştigă de trei ani concursuri de matematică şi limba română, reuşind să găsească însă timp şi pentru cealaltă mare pasiune a sa, muzica.
Maria Andreea Chiriac este una dintre cele mai bune eleve ale Şcolii cu clasele I-VIII Eugen Ionescu din Slatina. Nu o spune ea, ci profesorii săi, mândri şi ei de performanţele Mariei. De mică şi-a dedicat cea mai mare parte a timpului său studiului, iar acum obţine numai rezultate de top la concursurile la care merge, fie că sunt la matematică, limba română sau limbi străine, materiile sale preferate. „Din primii ani de şcoală mi-a plăcut să învăţ, dar în clasa a III mi-am dat seama cât de mult îmi place matematica, pentru că atunci am început să obţin rezultate bune la concursuri. Datorită doamnei profesoare Mariana Năsui dar şi a efortului depus de mine, matematica a devenit una dintre materiile mele de suflet“, povesteşte Maria. Anul trecut a început să se facă remarcată şi la concursurile de limba şi literatura română. „Îmi place limba română, în special gramatica pentru că eu am o minte matematică şi cred că se leagă între ele. În clasa a V-a mi-am descoperit pasiunea pentru această disciplină datorită profesoarei mele Ionela Ciobanu. Dânsa m-a făcut să iubesc această materie. Îmi place şi literatura, să citesc, să scriu. Sunt o fire creativă şi cred că mă ajută“, explică eleva.
Pasionată de pian şi călătorii
La numai 13 ani, Maria se poate mândri cu un bogat palmares, având numeroase medalii şi diplome obţinute la concursurile judeţene, interjudeţene sau naţionale. Cel mai recent premiu, este un loc I obţinut la finele săptămânii trecute la un concurs de limba română. „În clasa a V-a am obţinut premiul III la Concursul naţional de limba română «Poveştile Cangurului», tot anul trecut am luat premiul II la Concursul «+- Poezie» şi am reuşit să mă calific la faz