Mesajul a fost trimis. Multumesc!

(FOTO) La Chișinău funcţionează primul magazin unde poți cumpăra, dar și vinde haine și accesorii din garderoba personală

Publicat in Adevarul, miercuri 23 martie 2011 ·

Natalia Ciumac şi Olga Goncearuc, proprietarele „changerobe-ului", spun că au preluat ideea din străinătate, unde acest concept se bucură de succes.

„Vara trecută o prietenă de-a noastră a organizat o expoziţie cu vânzare a garderobei personale. La început mai sceptice, majoritatea vizitatoarelor şi-au achiziţionat până la urmă câte ceva. Apoi, am aflat că în multe ţări există magazine mici în care se practică un astfel de schimb de haine", a spus Natalia, una dintre proprietare. Pentru că nu a fost nevoie de investiţii mari, deschiderea localului a avut loc în câteva luni. „Primele cliente au fost prietenele noastre, care şi-au adus hainele de care s-au plictisit. Astfel am dat start afacerii", a adăugat Natalia.

Magazinul nu se deosebeşte prin nimic de unul obişnuit, iar, la prima vedere, toate hainele par a fi noi. Zugrăvit în nuanţe de mov, buticul „adăposteşte" obiecte vestimentare de diferite stiluri, culori sau preţuri. În plus, stăpânele localului asigură cumpărătorii că nu vor avea ghinionul să mai întâlnească în Chişinău pe cineva îmbrăcat la fel.

FOTO: Natalia Ciumac este una dintre proprietarele singurului "changerobe" din Chișinău

„Există doar o unitate în vânzare, aşa că nu vă veţi surprinde că aveţi aceeaşi rochie ca şi vecina", a spus Natalia. Preţurile hainelor variază nu în funcţie de starea lor, ci de firmă. „Nu acceptăm îmbrăcăminte vizibil uzată, acesta a fost un criteriu pe care ne-am bazat din start. De exemplu, toate rochiile la mâna a doua pe care le avem în vânzare au fost îmbrăcate o dată sau de două ori şi costă de la 50 până la 200 de euro, în funcţie de brand. Oferta noastră este de până la patru ori mai ieftină decât pe piaţă, preţurile articolelor variind de la 15 euro pentru tricouri până la 1.200 de euro pentru blănuri", explică proprietara.

PANTOFI DE MARCĂ, LA 200 DE EURO

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°