„I-am închiriat o bucăţică de teren ca să-şi pună cortul. Mi-a dat mai mult decât aş fi câştigat într-un an. Mai apoi nu l-am lăsat să folosească terenul. Nu-mi place să folosesc cuvântul «ţepuit», dar l-am ţepuit! Asta se cheamă să fii inteligent“ – capitalistul-miliardar Donald Trump despre relaţia sa cu dictatorul-miliardar Muammar Gaddafi.
E vorba de joc. Doar de joc. Rachetele şi morţii, politicienii şi ziariştii, petrolul şi banii sunt doar părţi ale unui puzzle, aşezate pe mingea albastră, perfect mulate pe plăcile tectonice.
Umanitatea, pacea, libertatea, dreptatea, egalitatea sunt termeni anestezici inventaţi pentru mase, cu care opinia publică este injectată din când în când. Cum altfel să crezi că cei mari folosesc câinii războiului pentru a preveni moartea? Căci acesta a fost motivul oficial al declanşării masacrului din Libia: „să se oprească crimele făcute de dictatorul Gaddafi împotriva propriului popor“.
Dacă treci de faza asta şi reuşeşti să pricepi cât de aberantă este ideea că vor să oprească moartea prin moarte, te împotmoleşti în interesele electorale ale unui Napoleon fără baston de mareşal, de premiul Nobel pentru pace al celui ce a lansat peste 110 rachete Tomahawk. Sau poţi da peste petrecerea în aer liber al celui mai viril conducător italian.
Şi dacă ai norocul să îţi desprinzi neuronii de discursurile populiste ale politicienilor dai peste maeştrii iluzionismului. Din tranşee, călare pe cadavrele copiilor şi ale femeilor ucise pentru a salva poporul libian, un corespondent CNN, regina televiziunilor de ştiri, ne informează că al său coleg de la FOX News nu merge pe teren şi că-şi face documentarea în faţa ceştilor de cafea. Aceasta este explicaţia ce o aştepta o planetă întreagă despre război.
Pentru cei la care anestezicele de mai sus nu au efect există tratamentul de şoc al teoriei conspiraţiei mondiale
