Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei din patru români sunt stresaţi din cauza ratelor la credite

Publicat in Gandul, miercuri 23 martie 2011 ·

Anul trecut, 77% dintre români au fost stresaţi din cauza datoriilor la bănci, în creştere faţă de anul precedent. Peste 720.000 de români aveau restanţe mai mari de 30 de zile, în decembrie 2010. Ratele la bănci au reprezentat un motiv de stres pentru trei sferturi dintre românii cu credite. Bancherii mai spun că în acest context clienţii locali s-au reorientat către economisire.

Un studiu prezentat miercuri de BCR Banca pentru Locuinţe (BpL) arată că anul trecut, 77% dintre români au fost stresaţi din cauza datoriilor la bănci. Numărul persoanelor afectate de starea finanţelor personale a crescut astfel faţă de 2009 cu 17 procente, de la 60%.

Fenomenul poate fi pus pe seama avansului numărului de persoane care plătesc cu întârziere ratele la împrumuturi.

Dacă în decembrie 2009, aproximativ 683.000 de persoane fizice înregistrau restanţe mai mari de 30 de zile, la sfârşitul anului trecut, peste 720.000 de români se aflau în această situaţie, arată datele Biroului de Credit, centralizate de Banca Naţională a României.

Sumele restante au crescut însă într-un ritm mult mai accentuat în perioada analizată. Practic, din decembrie 2009 până în decembrie 2010, totalul sumelor restante s-a dublat, de la 2,84 miliarde de lei la 5,66 miliarde de lei.

Românii ar pune bani deoparte dacă ar avea

În ultimii trei ani, românii au devenit mai ponderaţi în materie de produse financiar-bancare, mai arată studiul citat. Astfel, segmentul celor care preferă economisirea mai mult decât contractarea de credite a crescut de la 32% în 2007 la 39% în 2009. În 2010, 53% dintre respondenţi au declarat că ar alege să pună bani deoparte.

"Vedem consumatorii orientaţi către o gândire pe termen lung şi optând pentru o variantă combinată între economisire şi creditare", a declarat preşedintele BCR BpL, Alexandru Ciobanu.

În realitate, însă, tot mai puţin

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANUNȚUL despre aderarea la Schengen. Ciolacu: După 13 ani, România va reuși o aderare COMPLETĂ la Schengen

Gandul acum 26 minute
Vineri dimineață, premierul Marcel Ciolacu a fost primit de omologul său ungar, Viktor Orbán, la sediul Guvernului de la Budapesta. Discuțiile celor doi vor atinge și subiectul procesului de integrare deplină a României în Spațiul Schengen. UPDATE M

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum o ora
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Românii nu mai au nevoie de viză pentru a călători în China

Wall-Street.ro acum 36 minute
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beiji

Atenție arădeni: Sunt transmise mesaje false în numele ANAF

Arad24.net acum 40 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 2 ore
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum o ora
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum o ora
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Vreme severă în România: cod roșu de viscol în mai multe județe. Cum arată lista

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme severă, valabile în peste jumătate din ţară, până sâmbătă seara. Potrivit meteorologilor, pe parcursul acestei zile, între

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum o ora
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Zeci de localități din Timiș, fără curent din cauza vântului. Peste 11.000 de oameni sunt afectați

Libertatea acum 29 minute
Din pricina vântului puternic care a suflat în dimineața zilei de vineri, 22 noiembrie, 33 de localități din județul Timiș au rămas fără curent electric. Mai bine de 11.600 de consumatori sunt afectați, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°