De frica radiaţiei, nouă cetăţeni moldoveni s-au întors acasă, după ce au trecut prin clipe de groază în urma cutremurului dinŢara Soarelui Răsare. Alţii au preferat să plece în Statele Unite. Oamenii au fost aduşi acasă cu un avion pus la dispoziţie de autorităţile ucrainene, care au achitat costurile călătoriei.
Coşmarul japonez, trăit şi de moldoveni
Majoritatea din cei întorşi acasă sunt femei cu copii mici, căsătorite în Japonia. După o călătorie de 30 de ore, Marina Sawato a revăzut Chişinăul, care i se pare mai murdar, totuşi mai sigur decât Japonia în aceste zile. Strânge cu putere în braţe fetiţa de zece luni cu ochi asiatici şi ne povesteşte de ce a decis să se întoarcă în Moldova: „Aveam o frică nemaipomenită, credeam că se repetă Cernobâlul. În primele câteva zile nu am ieşit deloc din casă, pentru că mă temeam de radiaţie. Nu ştiam ce efect pot avea aceste substanţe din atmosferă asupra copilului meu".
Femeia, pe numele ei de fată Marina Ceban, a făcut cunoştinţă cu viitorul soţ printr-o agenţie matrimonială. De cinci ani locuieşte în Tokyo şi-şi creşte copilul, pe care-l învaţă trei limbi: româna ,rusa şi japoneza. Cutremurul devastator de la mijlocul lui martie a prins-o singură acasă. Fără legătură telefonică, unica soluţie de a trece peste panică a fost televizorul „Prezentatorii ne dădeau sfaturi cum să ne facem provizii. Ne-au spus să umplem o cadă întreagă cu apă pentru că vom rămâne fără apă. Mulţi japonezi au rezerve mari de orez şi paste, pentru situaţii similare", povesteşte Marina.
Foto/Eduard Bâzgu: Moldovencele, alături de angajaţii Situaţiilor Excepţionale
O altă moldoveancă, Veronica Chicu, spune că s-a întors acasă ca să-şi liniştească rudele din Moldova, îngrijorate de situaţia din Japonia, dar şi pentru a-şi proteja cei doi copii de eventualele replici. „ Locuiesc într-un oraş aproape de mare, în mul