Un raport al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române arată că în România cheltuielile sociale publice sunt subdimensionate în comparaţie cu celelalte ţări europene. Studiul îi dă peste nas lui Emil Boc, care a susţinut mereu că acestea sunt supradimensionate.

Potrivit unui raport al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române, dat publicităţii zilele trecute, cheltuielile sociale includ sistemele de asigurări sociale (pensiile, sănătatea, şomajul), asistenţa socială şi serviciile publice iniţiale, dintre care cel mai important este învăţământul.

Ponderea în PIB a cheltuielilor sociale publice este indicatorul sintetic al asumării responsabilităţii statului în producerea şi echilibrarea bunăstarii, dar şi al efortului de dezvoltare socială. Unele organizaţii internaţionale, precum OECD, consideră învăţământul nu o cheltuială socială, ci o investiţie în forţa de muncă. Pentru anii 2000-2007, statul român a ţinut cheltuielile sociale la cel mai scăzut nivel din Europa, sub 17% din PIB.

„Acestă imagine nu corespunde statului supradimensionat, ba dimpotrivă. În 2008 (datele cele mai recente cu excepţia învăţământului), statul român a alocat domeniului social doar 37,3% din totalul cheltuielilor publice, ceea ce ne plasează pe penultimul loc în Europa, înaintea Letoniei (32,5%). În comparaţie, media europeană a fost de 56,2%. Statele din jur, foste socialiste, au acordat sensibil mai mult: Bulgaria (41%), Slovacia (45,8%), Ungaria (46,5%). Dintre vechile state membre UE, cea mai redusă pondere a cheltuielilor sociale în totalul cheltuielilor publice s-a înregistrat în Marea Britanie (50%), iar cea mai mare în Germania (63,4%)", se artă în studiul ICCV.

Potrivit autorilor raportului, „în România, cheltuielile sociale au dobândit o conotaţie negativă de asistenţă socială. Cel mai probabil, la origi