Profesorul italian Umberto Galimberti a copiat dintr-o lucrare a filosofului Constantin Noica. Plagiatul a fost descoperit de Costică Brădăţan, un profesor român din Statele Unite. Sursa: ARHIVA COSTICĂ BRĂDĂȚAN
Profesorul Costică Brădăţan, de 40 de ani, lector la Universitatea Texas Tech din Statele Unite ale Americii, a dat în vileag un profesor italian care l-a plagiat pe Constantin Noica.
Cazul a fost mediatizat în presa italiană, mai ales că autorul plagiatului, filosoful italian Umberto Galimberti, de 69 de ani, nu era la prima ispravă de acest fel.
Caz mediatizat şi de cotidianul "Il Giornale"
În cartea sa "Orme del sacro", italianul preia ample fragmente din lucrarea lui Noica "Şase maladii ale spiritului contemporan", tradusă în italiană în anul 1993.
Plagiatul a fost documentat de Brădăţan într-un articol publicat în revista italiană "Lettera43", apărută pe 7martie 2011. Ulterior, şi alte ziare şi canale de ştiri din Italia au preluat ştirea, iar cotidianul "Il Giornale" a discutat cazul în detaliu, intervievând un redactor al publicaţiei "Lettera43" în legătură cu articolul lui Brădăţan şi repunând în discuţie şi alte plagiate comise de Galimberti. Galimberti mai fusese acuzat de plagiat, iar de câteva ori s-a ajuns în instanţă.
Citeşte AICI articolul din "Il Giornale"
A plecat din ţară de 11 ani
Costică Brădăţan, originar din Suceava, a fost prezentat în "Evenimentul zilei" anul trecut, în luna iunie.
"Ţara mea e oriunde pot să fac ceva cu sens", ne declara atunci profesorul român, care a trebuit să plece din ţară, în anul 2000, ca să poată cunoaşte succesul. A făcut un doctorat la Universitatea din Durham, Marea Britanie, apoi s-a mutat în SUA, unde a lucrat la mai multe universităţi.
ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
"L-a plagiat pe Noica, pur ş