Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traficantul umanitar de cartofi

Publicat in Romania Libera, miercuri 23 martie 2011 ·

Creşterea preţurilor la produsele agroalimentare a dezvoltat în Maramureş o „piaţă neagră" alimentată de traficanţi prin strategii dificil de combătut. După explozia preţurilor de pe piaţa locală, comisarii Gărzii Financiare din judeţ au declanşat o operaţiune de control a achiziţiilor intracomunitare de legume şi fructe. Şeful diviziei de control a instituţiei maramureşene a povestit strategia pe care a încercat să o pună în practică şeful unei organizaţii non-guvernamentale din Sighetu Marmaţiei pentru a vinde pe piaţa neagră 20 de tone de cartofi de consum din import.

Fundaţia misterioasă din Sighet

„O fundaţie din Sighetu Marmaţiei a importat cartofi din Polonia; TIR-ul cu care îi transporta a fost sigilat la vamă de cei de la Garda Financiară din Satu Mare, iar noi urma să îl desigilăm şi să îl verificăm. Am căutat autocamionul prin zona Sighet, unde avea sediu fundaţia respectivă, dar nu l-am găsit. Până la urmă, ni s-a semnalat faptul că TIR-ul a fost identificat în zona oraşului Seini", a explicat Mircea Niculae, comisar-şef divizie la Garda Financiară Maramureş.

Reprezentantul fundaţiei maramureşene a motivat importul de cartofi şi staţionarea TIR-ului în Seini prin faptul că aceştia erau destinaţi plantării pe terenul agricol al unui preot din oraşul maramureşean, însă, după ce au desigilat marfa, comisarii au constatat că aceasta era destinată comercializării. „Ni s-a precizat că în TIR sunt cartofi de sămânţă.

În urma desigilării am constat că erau cartofi de consum şi nu erau destinaţi comercializării prin intermediul fundaţiei, aceasta neavând ca obiect de activitate comerciale. L-am sancţionat cu amendă pe importator şi am confiscat marfa", a confirmat reprezentantul Gărzii Financiare.

BANI

Vânduţi la subpreţ

Decizia confiscării cartofilor a fost luată doar după ce specialiştii de la Unitatea Fitosanitară Maramur

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Record pe piața românească de artă: S-a vândut cel mai scump tablou din ultimii 34 de ani. E semnat de Nicolae Grigorescu

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrarea "Ţărăncuţă odihnindu-se" semnată de Nicolae Grigorescu a fost adjudecată la suma de 365.000 de euro, la licitaţia de iarnă organizată de casa Artmark. Potrivit Artmark, vânzarea lucrării la suma de 365.000 de euro reprezintă noul record al

România și Olanda extind colaborarea la Centrul F-16 de la Fetești. Ce a anunțat ministrul Apărării

Ziare.com acum o ora
Miniştrii Apărării din România şi Olanda, Angel Tîlvăr şi Ruben Brekelmans, au semnat, la Haga, o scrisoare de intenţie care prevede extinderea colaborării în cadrul Centrului de instruire F-16 din România. Centrul de instruire F-16 este în incinta

Argeş: Percheziţii la persoane cercetate pentru antisemitism şi instigare publică - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Argeş fac, vineri dimineaţă, percheziţii la Piteşti şi la Rucăr, în două dosare care vizează fapte de antisemitism şi instigare publică. În primul dosar un bărbat de 37 de ani este cercetat sub control judiciar, iar în al doilea este

INS: Resursele de energie electrică au crescut cu 0,1% în primele zece luni ale anului

Mediafax acum 33 minute
Principalele resurse de energie primară, în primele zece luni din an, au totalizat 27010,9 mii tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 414,9 mii tep faţă de perioada similară din 2023. Producţia internă a însumat 14095,5 mii tep, în scădere cu 7

UPDATE - Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra instalaţiilor energetice din Ucraina. Explozii multiple la Odesa / Zelenski anunţă că au fost lansate 93 de rachete şi 200 de drone

News.ro acum 17 minute
Rusia a lansat vineri dimineaţă un atac pe scară largă asupra instalaţiilor energetice ale Ucrainei, a anunţat ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, citat de Reuters. Ulterior, preşedintele Volodimir Zelenski a precizat că au fost tra

Republica Moldova: Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Recean a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului

News.ro acum 44 minute
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean, iniţiată de Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor, a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului. Potrivit Newsmaker.md, moţiunea a fost suspusă votului la ora 0

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum 2 ore
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

Zelenski anunţă că Rusia a lansat 93 de rachete şi 200 de drone asupra Ucrainei, în unul dintre cele mai ample atacuri de la începutul războiului

News.ro acum 26 minute
Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat vineri că Rusia a efectuat în cursul nopţii unul dintre cele mai agresive atacuri asupra Ucrainei de la începutul războiului, în care a folosit 93 de rachete, inclusiv rachete balistice şi de croazieră, şi a

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 3 ore
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă

Ziua Constanta acum o ora
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespe

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°