Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Realitatea TV - otravă sau ciocolată?

Publicat in Cotidianul, miercuri 23 martie 2011 ·

Traian Băsescu este tiribomba în persoană. Nimeni nu găseşte un leac la salturile sale printre reguli de logică, de obraz sau printre principii morale. Mai zilele trecute ne spunea despre războiul care trebuie dus cu adversarii progresului şi cu televiziunile de ştiri. De fapt cu cele două, Realitatea TV şi Antena 3. De aproape 4 ani Traian Băsescu se joacă de-a războiul cu fantomele. Iar cele două staţii de televiziune au fost transformate într-un soi de mori de vânt ale cavalerului cu nenumărate vedenii. Probabil că experienţele sale de marinar pe un mare vapor l-au obişnuit să zică repede ce se vede la orizont. Şi să mobilizeze echipajul, ameninţând fie cu o sirenă, fie cu Fata Morgana. Ce contează că sirenele nu umblă pe nisip şi nici Fata Morgana pe mare! Important este să dai o denumire oricărei vedenii, oricărui duşman închipuit, oricărei spaime. Cu o asemenea practică a iluziilor de pe mare, preşedintele a încercat (şi în mare măsură a reuşit) să facă dintr-o importantă parte din populaţia României un soi de oaste mobilizată săptămânal împotriva Antenei 3 sau a Realităţii TV. Chiar şi marele scandal al TVA pe drepturi de autor tot de la această oftică marinărească vine.

Absolut spectaculos este felul în care Traian Băsescu foloseşte seara ce înjură la prânz. Şi gustă cu plăcere ce scuipă cu scârbă. Mobilizează partidul şi slugărimea împotriva duhului necurat din cele două posturi şi apoi dă telefon la acestea ca un nevorbit care sună la numerele fierbinţi. Ba, de multe ori, a încercat să îşi cucerească adepţi în chiar aceste televiziuni. Nu am dovezi în legătură cu preţul. Dar Traian Băsescu a folosit toate mijloacele pentru a avea o voce şi un minim acces chiar şi în cele două canale de ştiri. Şi a folosit toate trucurile pentru a convinge telespectatorii că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Ba că îl primeşte pe Emil Hurezeanu pentru

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum o ora
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Cod galben de caniculă în sudul ţării, duminică şi luni

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în mai multe judeţe din sudul ţării precum şi în

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 31 minute
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 4 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 3 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

16°/35°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°