Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conflictul din Libia loveşte în bugetul Marii Britanii

Publicat in rfi, miercuri 23 martie 2011 ·

Guvernul britanic îşi prezintă miercuri, 23 martie, bugetul pe 2011 - 2012, un buget de austeritate, cum fusese deja prevăzut de multă vreme. În opinia guvernanţilor de la Londra, numai aşa se va putea ţine piept slăbiciunii economiei. Cu toate că ministrul de Finanţe, George Osborne a promis că va anunţa în Camera Comunelor un "buget pentru creşterea economică", declanşarea conflictului din Libia, în care Marea Britanie joacă un rol de prim plan riscă să-i strice socotelile.

Factura pentru actualele atacuri din Libia va fi mai puţin piperată decât cea referitoare la conflictele din Irak şi Afganistan. Dacă bombardamentele împotriva instalaţiilor colonelului Gaddafi continuă, însă, sarcina Guvernului de la Londra se va complica.

Instaurarea unei zone de excludere aeriană cere mobilizarea unor aparate 24 de ore din 24, e adevărat nu doar britanice. Trebuie totuşi precizat că o oră de zbor cu un avion Tornado costă 35 de mii de lire. O rachetă revine între opt sute de mii şi un milion de lire. Cu alte cuvinte, intervenţia Marii Britanii în Libia va costa câteva zeci, dar nu sute de milioane de lire, a estimat ministrul de Finanţe. Sume relativ limitate, dacă nu uităm că războiul din Afganistan costă anual patru miliarde de lire.

Bugetul militar al Regatului Unit, al patrulea ca importanţă din lume riscă totuşi să fie afectat în caz că actuala campanie din Libia continuă prea multă vreme. Mai ales că Guvernul lui David Cameron a decis să reducă drastic efectivele militare: se prevede suprimarea a peste 11 mii de posturi în rândul forţelor armate, abandonarea mai multor programe, retragerea din serviciu a unor avioane de luptă şi a unui portavion.

Guvernul britanic îşi prezintă miercuri, 23 martie, bugetul pe 2011 - 2012, un buget de austeritate, cum fusese deja prevăzut de multă vreme. În opinia guvernanţilor de la Londra, numai aşa se va p

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 8 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°