Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zilele Erasmus UPM au debutat cu Facultatea de Inginerie

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 23 martie 2011 ·

Facultatea de Inginerie din cadrul Universităţii “Petru Maior” a deschis miercuri, 23 martie, în Aula Magna a UPM, a treia ediţie a Zilelor Erasmus. La eveniment are loc întâlnirea foştilor, actualilor şi viitorilor studenţi Erasmus, în cadrul acţiunii de promovare a programului de mobilităţi studenţeşti intitulată Erasmus Days.

În cadrul întâlnirii studenţii beneficiari ai programului Erasmus şi-au împărtăşit experienţele de studio şi practică la universităţile din Europa în faţa celor care optează pentru Programul Erasmus.

Se doreşte un transfer de cunoştinţe

“Este o activitate pe care o organizăm în ideea de a pune în contact studenţii care au trăit o experienţă Erasmus cu studenţii care doresc o astfel de experienţă. Este o activitate căruia îi dăm o atenţie deosebită. El a demarat în Europa în 1987, dar s-a accentuat în jurul anului 2000, din 2001 şi UPM este inclus în acest program a cărui scop este acela de a crea un spaţiu European al învăţământului superior. De aceea se doreşte un transfer de cunoştinţe, de experienţe şi de bune practici între diferitele instituţii de învăţământ superior din Europa.”

Vasile Boloş, decanul Facultăţii de Inginerie din cadrul UPM

A fost în primul rând o experienţă de viaţă

“Am fost în cadrul unui plasament Erasmus în Spania, la Bilbao. A fost în primul rând o experienţă de viaţă în care am putut să mă dezvolt intelectual, să pun bazele practice la ce am învăţat aici la facultate. Am putut să aplic cunoştinţele din facultate şi consider că am învăţat foarte multe acolo în Spania. Având în vedere că firma din Spania unde am făcut practică deţine şi o întreprindere în Târgu Mureş, am putut să mă specializez mai bine, să pătrund mai adânc în domeniul proiectării şi consider că se pot aplica şi la noi aceste cunoştinţe.”

Milaşcon Emanuela, studentă anul IV-a Facultatea de Ingin

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 3 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum 57 minute
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 54 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 3 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 41 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Starbucks, condamnată să plătească 50 de milioane de dolari pentru o cafea prea fierbinte

HotNews acum o ora
Un juriu din California a obligat vineri Starbucks să plătească daune de 50 de milioane de dolari unui șofer care a suferit arsuri grave din cauza unui capac de băuturi fierbinți fixat necorespunzător, scrie CNN. Michael Garcia ridica băuturi de la

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°