Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meteo: Vreme mai caldă decât în mod normal la această dată.

Publicat in Adevarul, joi 24 martie 2011 ·

Presiunea atmosferică se menţine ridicată în nord-vestul continentului şi scăzută în est, dar în sud-vest şi în centru va scădea chiar accentuat şi se vor genera formaţiuni ciclonice care în zilele următoare vor determina vremea instabilă.

În sud-est şi în bazinul central al Mării Mediterane, pentru început, presiunea se va menţine ridicată, apoi va scădea, începând din nord-est, dar circulaţia la nivelul solului va fi tot vestică. În această configuraţie, se va menţine vremea mult mai caldă decât în mod normal la această dată. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 21 de grade, ceea ce înseamnă cu până la 6-7 grade mai mult decât media multianuală, iar cele minime, între 0 şi 8 grade.

Mâine

Cerul va fi mai mult noros în vestul, nordul şi în centrul ţării, unde va ploua. Noaptea este posibil să plouă izolat şi în restul teritoriului, iar în nordul Carpaţilor Orientali şi în nordul Moldovei, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau de ninsoare. Maximele vor fi cuprinse între 10 şi 22 de grade.

Poimâine

Vremea se va răci, mai ales în nord şi în est. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua în cea mai mare parte a ţării. La munte şi în Moldova, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau de ninsoare. Vântul va prezenta intensificări în sud, în sud-est şi la munte. Maximele vor fi cuprinse între 2 şi 17 grade.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu puternic la vagonul unui tren cu zeci de călători, în Olt. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

HotNews acum 2 ore
Un vagon al unui tren în care se aflau circa 70 de călători a luat foc, luni, în zona localităţii Radomireşti, județul Olt. În urma incidentului, autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Pasagerii din vagon nu a fost răniți, aceştia fiind

Rareș Bogdan revine la Realitatea TV, ca invitat permanent

Ziua Constanta acum 2 ore
Rareș Bogdan revine la Realitatea TV, ca invitat permanent, în corespondență, din centrul decizional al Uniunii Europene de la Strasbourg și de la Bruxelles, informează RealitateaTV.net. Într-o perioadă cu tensiuni extreme, în care statul putred vr

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 5 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

IICCMER, denunț penal la adresa Dianei Iovanovici Șoșoacă pentru promovarea cultului dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc anunță că a depus astăzi, 17.02.2025, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un denunț la adresa europarlamentarei Diana Iovanovici Șoșoacă, privin

Cine sunt câștigătorii de la premiile BAFTA. Sebastian Stan s-a numărat printre nominalizați

Cancan acum 2 ore
Surprize la premiile acordate de Academia britanică de film (BAFTA)! Printre cei prezenți s-a numărat și actorul român Sebastian Stan. Acesta a fost nominalizat la categoria „cel mai bun actor într-un rol principal” pentru filmul anti-Trump The Appr

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 3 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 3 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum 2 ore
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Percheziții la preotul Ciprian Mega, acuzat de legături cu Rusia și care își îndemna enoriașii să voteze cu Călin Georgescu. Este suspectat că și-a incendiat singur mașina

HotNews acum 5 ore
Polițiștii din Bihor fac percheziții la locuința preotului Ciprian Mega din Oradea și la apropiați ai acestuia, existând suspiciuni că acesta și-a incendiat autoturismul, la începutul lunii februarie, scrie Bihoreanul. În luna ianuarie, Episcopia Or

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-2°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°