Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi prieteni de copilărie își vor ispăși din nou pedeapsa la închisoare

Publicat in Adevarul, joi 24 martie 2011 ·

Doi tineri de 22 și 24 de ani au fost condamnați pentru jaf la cinci și respectiv șapte ani de închisoare, după ce i-au sustras unui bărbat din Capitală un telefon mobil și 200 de lei.

Potrivit procurorilor, inculpaţii sunt prieteni de copilărie, anterior au fost condamnaţi de mai multe ori pentru sustragerea bunurilor și și-au ispășit pedepsele în acelaşi penitenciar.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiţii si obiceiuri în Săptămâna Patimilor

Libertatea acum 3 ore
Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, cea care precede sărbătoarea Învierii Domnului, este și cea mai încărcată spiritual perioadă din Postul Paștelui. Săptămâna Patimilor este, de asemenea, una în care încă se mai respectă anumite obiceiuri și tr

Ilie Bolojan, mesaj de Sărbătoarea Floriilor: „În această perioadă, suntem chemaţi să fim mai atenţi la nevoile celor din jur”

Adevarul acum 17 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu au transmis duminică, 13 aprilie, un mesaj de Sărbătoarea Floriilor.

SUA solicită Ucrainei controlul unei conducte cruciale care transportă gaz rusesc

News.ro acum 4 ore
Statele Unite au cerut controlul asupra unei conducte cruciale din Ucraina, folosită pentru a trimite gaz rusesc în Europa, potrivit unor rapoarte, într-o mişcare descrisă ca fiind un şantaj colonial, relatează The Guardian. Oficiali americani şi uc

„O alegere riscantă”. Bloomberg: Cum încearcă oficialii de la Bucureşti să recâştige Casa Albă

HotNews acum o ora
De când vicepreşedintele american JD Vance a atacat România, în februarie, pentru anularea alegerilor prezidenţiale, oficialii de la Bucureşti au încercat să recâştige Casa Albă de partea lor, notează Bloomberg, conform News.ro. Oficialii români au

Cutremur în România în această dimineață!

Ziua Constanta acum 3 ore
În dimineața zilei de 13 aprilie 2025, la ora 07:21:22 (ora locală a României), un cutremur de mică magnitudine a fost înregistrat în zona seismică Vrancea, în județul Vrancea. Cutremurul a avut o magnitudine de ml 2.2 și s-a produs la o adâncime de

Tragerile LOTO de duminică, 13 aprilie 2025. Numerele extrase la Loto 6/49, Noroc, Joker și Loto 5/40

HotNews acum 22 minute
Duminică, 13 aprilie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. La Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 3,11 milioane de euro. Premiile puse în joc la LOTO, duminică: La Loto 6/49, la cat

Studiu: Consumul redus de alcool poate creşte riscul de cancer şi boli cardiovasculare

Ziarul Financiar acum o ora
Consumul redus de alcool poate creşte riscul de cancer şi boli cardiovasculare, potrivit unui nou studiu. Cercetarea, realizată de Behavioural Insights Team, la solicitarea organizaţiei caritabile Alcohol Change UK, a analizat obiceiurile de consum

Ilie Bolojan, mesaj cu ocazia Sărbătorii Floriilor

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis duminică un mesaj cu ocazia Sărbătorii Floriilor. „Este un moment de reflecţie asupra drumului suferinţei şi al sacrificiului”, a declarat liderul. „Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusa

Un test de sânge ar putea detecta boala Parkinson înainte de apariţia simptomelor

News.ro acum 5 ore
Cercetătorii au dezvoltat un test de sânge simplu şi „rentabil”, capabil să detecteze boala Parkinson cu mult înainte de apariţia simptomelor, conform unui studiu, citat de The Guardian. Aproximativ 153 000 de persoane suferă de Parkinson în Marea B

Euro, câştigătorul surpriză al turbulenţelor de pe pieţele globale provocate de tarifele impuse de Trump

News.ro acum 5 ore
Euro a devenit câştigătorul neaşteptat al recentelor turbulenţe de pe pieţele financiare provocate de tarifele comerciale impuse de preşedintele Donald Trump, atingând un maxim al ultimilor trei ani faţă de dolar, în contextul în care Europa este pe

Vremea

București
acum

14°
dum.

7°/19°
lun.

8°/15°
mar.

6°/17°
mie.

9°/21°
Iasi
acum

13°
dum.

4°/18°
lun.

7°/16°
mar.

7°/18°
mie.

11°/18°
Constanta
acum

13°
dum.

5°/14°
lun.

6°/10°
mar.

7°/11°
mie.

8°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

3°/18°
lun.

8°/12°
mar.

9°/14°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

14°
dum.

4°/20°
lun.

10°/14°
mar.

10°/12°
mie.

8°/23°