Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La angajare, abilităţile practice bat diploma

Publicat in Timpolis, joi 24 martie 2011 ·

Şi angajatorii, şi absolvenţii de studii universitare se declară de acord cu ideea că, în momentul de faţă, sistemul de învăţământ superior reuşeşte să le furnizeze absolvenţilor cunoştinţele teoretice de care au nevoie, nu însă şi abilităţile practice. Aceasta este concluzia la care a ajuns un studiu recent al Consiliului Naţional al Calificărilor şi al Formării Profesionale. Iniţiatorii cercetării au prezentat, marţi, la Timişoara, rezultatele studiului privind relevanţa calificărilor universi­tare pentru piaţa muncii şi aşteptările angajatorilor în materie de cunoştinţe şi competenţe pe care absolvenţii, viitori angajaţi, ar trebui să le aibă la sfârşitul studiilor universitare.

Primii paşi pe piaţa muncii

Ce se întâmplă cu majoritatea ab­sol­venţilor după finalizarea studiilor? În ce măsură sunt utile pe piaţa mun­cii achiziţiile din facultate? Sunt banii chel­tuiţi în aşa fel încât absolvenţii să constituie o resursă umană care să pu­nă în mişcare o economie de calitate? Acestea sunt întrebările la care a în­cer­cat să răspundă studiul sociologic “Ab­solvenţii recenţi de învăţământ supe­rior şi integrarea lor pe piaţa muncii”.

Studiul a fost realizat în cadrul pro­iectului „Dezvoltarea unui sistem ope­raţional al calificărilor din învăţă­mân­tul superior din România”, co-finanţat de Fondul Social European şi Guvernul României, în cadrul Programului Ope­ra­ţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, prin contractul POSDRU/2/1.2/S/2.

Rezultatele cercetării sociologice au fost prezentate marţi, la Timişoara, în cadrul unui seminar organizat de Unitatea Executivă a Consiliului Naţi­onal al Calificărilor şi al Formării Profesionale a Adulţilor, evenimentul fiind moderat de către conf. univ. dr. Adrian Basarabă, şeful catedrei de Politologie a Facultăţii de Ştiinţe Po­litice, Filosofie şi Ştiinţele C

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum 28 minute
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum o ora
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Rusia anunţă că apărarea antiaeriană a doborât 101 drone ucrainene deasupra câtorva dintre regiunile sale

Adevarul acum 29 minute
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că apărarea antiaeriană a doborât în cursul nopţii 101 de drone ucrainene deasupra câtorva regiuni de pe teritoriul Federaţiei Ruse, atacuri soldate cu pagube limitate şi nicio victimă.

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 2 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 3 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 4 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum o ora
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum o ora
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum 2 ore
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum 4 ore
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°