O cercetătoare în scaun rulant are planuri mari în carieră şi vrea să vadă o Românie accesibilă, care să pună semnul egal între persoanele cu handicap şi cele fără. Sursa: VLAD STĂNESCU
La 36 de ani, Adina Milac se poate lăuda cu un consistent portofoliu de articole de cercetare publicate, dar şi cu câţiva ani de experienţă în Statele Unite. Nu o va face însă. Dacă o veţi cunoaşte, primele lucruri care vă vor surprinde sunt determinarea de a se realiza în cercetare, dorinţa de a lăsa ceva în urmă şi ambiţia de a reuşi. Nimic n-a oprit-o să ajungă printre cercetătorii de top din România. Nici măcar fotoliul rulant în care este blocată de handicapul locomotor cu care s-a născut.
După un doctorat strălucit în fizică, Adina Milac a plecat, în 2005, în Statele Unite pentru a urma cursuri postdoctorale. Primele zile în SUA au fost un şoc. Pentru prima dată vedea oameni cu handicap complet independenţi pe stradă şi care duceau vieţi absolut normale.
Lipsa de accesibilizare rămâne problema de bază
"În SUA, accesibilitatea este lege. Nu există clădire care să nu fie accesibilă. Şi nu mă refer numai la rampe, ci şi la semnalizare vizuală şi auditivă, astfel încât o persoană cu handicap să se poată descurca singură. Asta a fost pentru mine un şoc, pentru că eu, aici, nu mă pot descurca singură. Aici, mama mă duce la muncă, mă aduce acasă", povesteşte tânăra.
În opinia ei, cea mai mare povară pentru persoanele cu dizabilităţi din România rămâne lipsa de accesibilizare. "Persoanele cu handicap sunt parte a societăţii. Atât timp cât eu plătesc taxe în acest oraş, am dreptul să merg pe stradă, iar strada trebuie făcută astfel încât eu să pot merge pe ea", susţine Adina Milac, care spune că asta e prima schimbare pe care ar face-o dacă ar fi ministrul muncii.
Mai mult, la revenirea în ţară, anul trecut, familia ei a
