Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Haiduc: ”De multe ori m-am întrebat ce ar mai putea merge prost” Vezi programul etapei a XXVIII-a

Publicat in Pro Sport, joi 24 martie 2011 ·

CSU Atlassib a bifat două victorii consecutive, cu CS Otopeni şiCSM Bucureşti, şi e la un punct de play-off dar cară cu ei unghinion teribil în acest campionat.

Sibienii deţin un record pe care nu şi l-ar dori nimeni, CSU eechipa care a pierdut cel mai des la mai puţin de cinci puncte. Înplus, accidentările i-au urmărit tot sezonul. "E frustrant, suntvreo şapte cazuri în care victoria ne-a scăpat printre degete. LaTimişoara am primit coş în ultima secundă, cu Steaua am pierdut înprelungiri, craiovenii ne-au bătut după ce am condus la 17 punct.Dacă am fi câştigat, am fi fost în top, iar acest lucru dovedeştecă avem potenţial", se plânge Mihnea Haiduc, care e convins căvaloarea echipei o recomandă să ocupe o poziţie mai bună înclasament. "Locul pe care-l ocupăm nu reflectă valoarea echipei,suntem în creştere de formă şi dacă ar fi mai multe etape rămase dedisputat am urca în clasament, din păcate timpul nu este de parteanoastră", a completat Haiduc.

"Luptămpână la final"

Formaţia de pe Cibin mai are de jucat cu Poli Iaşi, Steaua şi BCM UPiteşti până la sfârşitul sezonului regulat. Cartea câştigătoarepentru CSU ar putea fi BCM U Piteşti, formaţia de pe locul şapteavând un final infernal de retur, cu trei meciuri de foc, acasă cuSteaua Turabo şi CSU Asesoft şi în deplasare la Sibiu. Ocupantalocului opt, CS Otopeni, are la prima vedere cel mai facil program,urmând să joace cu BC Miercurea Ciuc, SCM Craiova şi CSM Oradea.Orădenii şi-au jucat deja meciul din cadrul etapei a XXVIII-a, auînvins CSU Braşov şi au urcat pentru moment pe şase, iar înultimele două etape vor întâlni BC Timişoara şi CS Otopeni."Niciodată nu e prea târziu atâta timp cât mai sunt şanse, o săluptăm până la final. Avem nevoie de ajutor de la alte echipe, darcel mai important e să ne facem noi treaba", a conchisHaiduc.

Program etapa XXVIII

23 ma

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Dacă Putin atacă, trebuie să fim pregătiţi să purtăm război”. Avertisment de ultimă oră transmis de Berlin

HotNews acum 7 ore
Forţele germane trebuie să fie pregătite pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli în domeniul militar, a afirmat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke, potrivit Pol

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 10 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

Aplicaţia TikTok, interzisă timp de un an în Albania ca urmare a uciderii unui adolescent

News.ro acum 11 ore
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, în urma uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire la influenţa social media asupra copiilor, relatează Reuters.

Întâlnire-surpriză în Ucraina: Șeful CIA a venit să discute cu Zelenski

HotNews acum 9 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează AFP. „Bill Burns a făcut ultima sa

Superliga: Gloria Buzău – CS Universitatea Craiova 0-2

News.ro acum 10 ore
Echipa CS Universitatea Craiova a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a 22-a din Superligă. Paradela a reuşit să deschidă scorul la Buzău, în minutul 18, când a înscris cu o lovitură de cap din pasa lui Baia

Cu mașina până în magazin. Un șofer a trecut prin vitrină și a ajuns la interior

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat a intrat cu autoturismul, sâmbătă seară, în vitrina unui magazin din municipiul Suceava. El a primit asistenţă medicală la locul accidentului, dar a refuzat să fie transportat la spital. Accidentul a avut loc în zona Egros din municipiul S

35 DE ANI DE LA REVOLUŢIE - Nicuşor Dan: Datoria noastră este să protejăm democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor noştri şi să menţinem direcţia europeană a Bucureştiului şi a României

News.ro acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că, la 35 de ani de la Revoluţie, datoria este de a proteja democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor şi de a menţine direcţia europeană a Bucureştiului şi a României. ”Astăzi se împlinesc

Cartel ALFA critică „ordonanța trenuleț”: Orice propunere de reduceri sau tăieri trebuie să vizeze în primul rând clasa politică

HotNews acum 8 ore
Politicile de austeritate şi măsurile economice bazate pe tăieri şi îngheţări de venituri reprezintă „soluţii superficiale şi dăunătoare pentru o economie deja fragilă şi vulnerabilizată” de evenimentele politice din ultima perioadă, iar o eventuală

Viktor Orban, despre legătura dintre migrația ilegală şi actele de terorism: „Bruxellesul doreşte să transforme Ungaria în Magdeburg”

Ziare.com acum 14 ore
Premierul ungar Viktor Orban, a avut sâmbătă, 21 decembrie, o conferinţă de presă internaţională de sfârşit de an, la Budapesta. El a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, referire la recenta tragedie de la târgul de Crăciu

Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 12 ore
Premierul Edi Rama a confirmat interdicţia, ca parte a unui plan mai amplu de a face şcolile mai sigure, după o întâlnire cu grupuri de părinţi şi profesori din întreaga ţară. „Timp de un an, îl vom închide complet pentru toată lumea. Nu va exista n

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

6°/11°
mie.

5°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/9°
mie.

3°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/2°
lun.

-1°/2°
mar.

-0°/3°
mie.

1°/3°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/2°
mie.

3°/6°