În această sâmbătă începe, în Parcul Obor din Capitală o campanie de adopţie iniţiată de asociaţia Robi. Astfel, iubitorii de animale pot veni între orele 12.00 şi 18.00 şi pot alege un animăluţ – căţel sau pisică, deparazitat sănătos şi vaccinat. Nu-i costă nimic.
„Suntem în al patrulea an cu această campanie şi am dat spre adopţie peste o mie de căţei şi pisci. Pentru a deveni stăpânul animalului, oamenii trebuie să răspundă la câteva întrebări legate de condiţiile în care-l va creşte”, a explicat Marilena Cristian, preşedintele Asociaţiei.
Târgul are mai mult succes decât adopţiile făcute pe internet pentru că „văzându-l, omul îşi poate da seama cât e de vioi, cum se mişcă, se poate crea o dragoste la prima vedere, lucru mai puţin probabil dacă vede o fotografie”, a mai spus Cristian. Pe site-ul adoptiicaini.ro sunt înscrişi 7.382 de câini online dintre care 3.343 au fost adoptaţi.
Bucureştenii nu se înghesuie la adoptat câini, cei preferaţi sunt totuşi puii abandonaţi pe stradă şi care sunt corcituri. „Unii vor câini care să semene cu cel pe care l-au mai avut sau să aibă măcar o tentă de câine de rasă”, a explicat Marcela Lungu de la Asociaţia Cuţi Cuţu care nu a reuşit anul acesta să dea spre adopţie decât 16 căţeluşi.