Scrisorile. România schizoidă. Pe de o parte, sînt prinşi sindicalişti cu şpagă, mergem în Libia la un fel de război, presa ia palme peste ochi şi de la Băsescu, şi de la Ponta, doar pentru că nu sînt destul de mîngîiaţi pe creştet.
De cealaltă parte, avem audienţe record la tv cu Columbenii şi Zăvoranii. Amîndouă dimensiunile sînt serioase. Scrisoarea către judecător semnată de Monica Columbeanu poate fi pusă în ramă alături de cele ale Mihaelei Rădulescu (text etnografic de primă mînă, cum spunea un prieten).
Textul Monicăi Columbeanu:
Următoarele zile au fost copleşitoare, una după alta, cadouri, vizite, călătorii în străinătate! Un Mercedes! Totul făcut parcă potrivit unui scenariu deja scris sau a unei piese în repetiţie! Nu puteam să văd decât ceea ce fascina, în nici un caz nu puteam să văd adevarul, chiar credeam ca sunt îndrăgostită şi, mai ales, că sunt iubită. Oraşul mi se deschidea, toţi îmi erau prieteni parcă de o viaţă!
Cu câtă duerere în suflet aveam să mă trezesc mai târziu când am aflat că toate aceste cadouri aparţinuseră altor iubite ale lui Irinel.
Până şi hainele pe care le primisem fuseseră îmbrăcate şi purtate de alte fete prezentate tot de familia Miko, fete hrănite cu aceleaşi speranţe mincinoase şi perfide! Purtam hainele dăruite şi revocate (aşa cum mi-a fost revocată şi donaţia apartamentului meu din Piaţa Victoriei) de către Irinel unei Gabriela Botezat din Rădăuţi, a unei Lidian Moldovan din Cluj şi a câtor altor fete! Irinel îşi recicla cadourile re-dăruindu-le altor tinere fete! Adevărurile acestea le-am aflat după căsătorie iar otrava lor a fost cu atât mai ucigătoare. Dacă aş fi ştiut de nesinceritatea lui Irinel nu m-aş fi căsătorit cu acesta. Nu i-aş fi permis să fie tatăl copilului meu! (sursa)
În anii 90, literatura era inhibată de mărturiile politice, de memorialistica interbelică. Un al doi
