Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Actriţa Elizabeth Taylor a murit

Publicat in GAZETA de SUD, joi 24 martie 2011 ·

Actriţa Elizabeth Taylor a murit la 79 de ani, ieri-dimineaţă, la spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles, unde fusese internată de şase săptămâni, din cauza unei insuficienţe cardiace. „Era înconjurată de copiii săi - Michael Wilding, Christopher Wilding, Liza Todd şi Maria Burton“, a declarat purtătorul de cuvânt al actriţei, Sally Morrison, citată de ABC News.

În afară de copiii săi, Taylor mai avea zece nepoţi şi patru strănepoţi.

Taylor fusese internată în urmă cu şase săptămâni. Deşi suferise mai multe complicaţii, starea ei de sănătate se stabilizase şi spera să fie externată curând.

Elizabeth Taylor a fost diagnosticată cu insuficienţă cardiacă congestivă, iar în octombrie 2009 a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pe cord.

Elizabeth Taylor îşi petrecea majoritatea timpului într-un scaun cu rotile, după ce în ultimii 25 de ani a fost internată de mai mult de o sută de ori în spital, având o intervenţie chirurgicală la şold şi două operaţii foarte riscante la spate. Totodată, ea a căzut de pe cal în timpul unor filmări, a suferit de pneumonie şi cancer de piele, a fost supusă unei traheotomii, a fost dependentă de alcool şi analgezice, a fost supusă mai multor intervenţii chirurgicale la plămâni, creier şi inimă. În 1997, actriţa a suferit un atac cerebral în urma unei operaţii de extirpare a unei tumori pe creier şi a fost chiar în moarte clinică.

Ultimul star al Hollywoodului de altădată

Elizabeth Rosemond Taylor s-a născut la Londra, pe 27 februarie 1932. Familia ei s-a mutat în SUA, în 1942, an în care Liz a jucat în primul ei film, la zece ani. Este vorba despre pelicula „Lassie se întoarce“. Actriţa cu ochii violeţi a avut o viaţă tumultuoasă, atât în plan profesional, cât şi personal, fiind considerată „ultimul star al Hollywoodului de altădată“.

Dintre filmele în care a jucat amintim: „Anna celor o mi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 59 minute
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 7 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum 28 minute
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 2 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Cutremur puternic și alertă de tsunami în Alaska!

Ziua Constanta acum 18 minute
Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami. Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorită

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 54 minute
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 11 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 9 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Vremea

București
acum

23°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

22°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°