Mijlocul lunii martie tinde a deveni un sezon al inflamǎrii relaţiilor româno-maghiare. Anul acesta, am asistat la mesaje „pe muchie de cuţit" rostite sau transmise de oficialitǎţi ale statului ungar. Îmi este greu sǎ mǎ pronunţ asupra caracterului provocator (sau nu) al respectivelor cuvântǎri câtǎ vreme avem la dispoziţie doar traduceri apocrife - or, în asemenea cazuri, diavolul se ascunde în nuanţe.
Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, pare sǎ fi afirmat cǎ „doar împreună vom reuşi să rezolvăm acele probleme şi să răspundem la acele provocări care stau în faţa comunităţii popoarelor europene. Dacă lucrurile stau astfel, mai curând sau mai târziu, se va naşte şi încredere între ţările şi popoarele vecine, iar această încredere va permite să ne recunoaştem reciproc drepturile noastre fireşti". Fie cǎ „împreunǎ" se referǎ la cele douǎ state vecine, fie cǎ se referǎ la guvernul maghiar şi comunitatea conaţionalǎ din România, existǎ o nuanţǎ de ingerinţǎ în afacerile interne. Cât despre mesajul premierului Orban, lucrurile sunt mai complicate, cǎci nimeni nu pare sǎ ştie unde s-a terminat mesajul şi a început comentariul soţiei ambasadorului - persoanǎ particularǎ, în principiu. Despre derapajele naţionalist-xenofobe ale guvernului de la Budapesta s-a scris mult în presa internaţionalǎ (mai puţin în cea românǎ), premierul Orban fiind calificat la Strassbourg drept „un Chavez european". Drept care, nu m-aş mira ca ambiguitǎţile incriminate sǎ nu fie tocmai inocente.
Opoziţia nu a ezitat sǎ profite de reacţia întârziatǎ a oficialilor români şi şi-a adjucat tema, întotdeauna aducǎtoare de voturi. Discutabilǎ mi se pare amestecarea, în aceastǎ ofensivǎ, a unei teme colaterale: cererea de demitere a funcţionarului public Csibi Barna. Sǎ te pui tu, ditamai Uniunea, cotatǎ în sondaje cu peste 60%, cu un cetǎţean cu vederi extremiste, mi se pare cel