Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Promoţiile şi optimismul bancherilor nu au reuşit încă să trezească cererea de credite

Publicat in Ziarul Financiar, joi 24 martie 2011 ·

Luna februarie a adus încă o surpriză ne­plăcută, creditul privat continuând să scadă, ceea ce arată că în continuare bancherii nu reuşesc să vândă finanţări suficient de mari pentru a acoperi rambursările, chiar dacă mulţi jucători au anunţat pentru anul acesta planuri de creştere.

În paralel, depozitele firmelor au coborât, pentru a doua lună consecutiv, însă este neclar dacă aceasta reflectă în continuare probleme în cash-flow, care le-ar obliga să îşi consume rezervele, sau dimpotrivă unii jucători încep să facă investiţii, anticipând o creştere a afacerilor în perioada următoare.

Creditul privat a scăzut cu 0,6% în februarie, până la un sold de 206,6 miliarde de lei (49 mld. euro). Excluzând impactul inflaţiei, scăderea a fost chiar mai mare, de 1,3%. Aceasta a fost a doua lună consecutivă de scădere, după ce la sfârşitul anului trecut stocul de finanţări reuşea să urce. În aceste condiţii, creditul privat reuşeşte o creştere anuală modestă, de 3,7% în termeni nominali, care se transformă însă într-o scădere de 3,6%, atunci când se elimină impactul inflaţiei.

"Evoluţiile anualizate confirmă ce am văzut şi până acum. Avem o creştere în zona finanţărilor pentru companii, mai ales în valută. La persoane fizice creşterea a fost concentrată la creditele în valută, iar aici este exclusiv efectul programului «Prima casă»", spune Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank.

În termeni anualizaţi, creditul în lei a scăzut cu 3% (respectiv 10% în termeni reali), în timp ce creditul în valută, exprimat în euro, a urcat cu 5,6%.

În luna februarie, la fel ca în ianuarie, nu s-a mai respectat trendul anual, astfel că finanţările în lei au urcat marginal, cu 0,1% în termeni nominali, în timp ce soldul creditului în valută a stagnat.

"Într-adevăr, atât în ianuarie cât şi în februarie cifrele au arătat o contracţie a creditului în valută

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 43 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

29°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°