Foto: STOCKXCHANGE Denumită în Antichitate şi hrana bogaţilor, de la anghinare se mănâncă în special receptacolul (miezul) florii, singur sau în salate, fiind considerat cel mai gustos element al plantei, dar şi partea cărnoasă a frunzelor. Grecii şi romanii considerau anghinarea o delicatesă, dar şi un afrodiziac. În Grecia Antică „venerabila” legumă era consumată de tinerii soţi pentru a fi siguri că viitorul copil va fi băiat.
Poveste
Potrivit unei legende din zona Mării Egee şi preluată în cântece de poetul Quintus Horatius Flaccus, Cyrana era o fată frumoasă care trăia pe Insula Zinari. Zeus îşi vizita într-una din zile fratele, pe Poseidon, când, la un moment dat, a zărit ieşind din mare o tânără muritoare foarte frumoasă. Ea nu s-a speriat de prezenţa zeului, iar Zeus a profitat de ocazie şi a sedus-o. Regele zeilor a fost atât de atras de tânără încât a hotărât s-o facă zeiţă pentru a o avea cât mai aproape de el, în Olimp. Cynara a fost de acord, iar Zeus spera ca ori de câte ori Hera era departe, s-o viziteze pe proaspăta zeiţă. Totuşi, după un timp Cynarei i se făcu dor de mama ei simţind tot mai acut lipsa acesteia. Ea se furişă înapoi, în lumea muritorilor, pentru a o vizita. După ce s-a întors, Zeus considerând comportamentul zeiţei nelalocul lui, înfuriat, a trimis-o înapoi pe pământ şi a transformat-o în frumoasa floare.
Origini
Filosoful şi naturalistul grec Theophrastus (371-287 î.Hr.) a scris pentru prima dată despre cultivarea anghinarei în Italia şi Sicilia. Grecul Pedanius Dioscorides (40-90 d.Hr.), călătorind ca şi chirurg cu armata romană a lui Nero, a cules informaţii cu privire la remediile medicale ale vremii pe care le-a publicat în lucrarea „Ierbarul lui Dioscoride”. Scrisă în original în limba greacă, lucrarea a fost tradusă în latină sub numele „De Materia Medica”, rămânând pentru aproape 1
