Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ha!? Asta e tare: Băsescu vrea solidaritate!

Publicat in Vox Publica, joi 24 martie 2011 ·

”Un premier independent e o soluție. M-ar bucura să o accepte întreaga clasă politică, dar nu cred că suntem la maturitatea în care să gândim solidar în situații dificile”. Afirmația îi aparține președintelui Traian Băsescu și a fost făcută la Realitatea TV. Adevărul e că are dreptate. Problema e că domnul președinte s-a maturizat târziu. Poate prea târziu.

Ideea unui premier independent, susținut de o largă coaliție parlamentară, a fost propusă de societatea civilă încă din decembrie 2009. Campania electorală se încheiase și nu mai exista vreun motiv (electoral) pentru a amâna măsurile dure care trebuiau. Ori, era evident că asemenea măsuri nu vor fi acceptate de către populație fără apelul la solidaritate. Iar un asemenea apel nu putea deveni credibil fără ca modelul să fie impus de la vârf.

Atunci însă, Băsescu și PDL și-au asumat guvernarea cu o majoritatea fragilă, în contextul unei polarizări politice și sociale excesive, care făceau din ideea de solidaritate o glumă bună. De ce nu a avut ”maturitatea de a gândi solidar” în acea situație nu e neapărat un mister. Resursele, așa puține câte mai erau, trebuiau să acopere din ”daunele” provocate de campania electorală. Susținătorilor săi, cei care i-au adus în cele din urmă al doilea mandat, nu le putea trânti, pur și simplu, ușa în nas, lăsăndu-i cu burta goală. Ori distribuirea discreționară a acelor resurse nu se putea face cu un premier independent și cu o largă coaliție parlamentară. Iar faptul că aplicarea măsurilor dure a mai avut nevoie de o jumătate de an până a fi puse în practică e încă o dovadă în acest sens.

Să invoci acum solidaritatea, într-un moment în care fragila coaliție de guvernare a pierdut majoritatea în Senat și există riscul ca acest lucru să se întâmple și în Camera Deputaților, e cel puțin ipocrizie și cinism din partea domnului președinte. Asta chiar dacă un premier i

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 34 minute
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 51 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum o ora
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum 2 ore
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum o ora
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Fum la o clădire administrativă din cadrul centralei nucleare de la Cernavodă

Mediafax acum 45 minute
La faţa locului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Este important de precizat că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol. În acest moment, nu există riscuri pentru angajaţi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Rata inflației a încheiat 2024 cu 5,14%

Wall-Street.ro acum 36 minute
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna decembrie 2024, la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,09%, cele nealimentare cu 4,38%, iar serviciile cu 7,10%, potrivit datelor publicate de Institu

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 4 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/3°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/1°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°