Am avut ocazia rară de a asista la o şedinţă de Cabinet a unui comisar european. Descriere instituţională: Comisia Europeană are 27 de comisari. Ei se ocupă care de agricultură, care de concurenţă, care de transporturi, în funcţie de negocierile total netransparente dintre şefii statelor membre (o rundă) şi grupurile politice din Parlamentul European (altă rundă). Comisarii participă, pe principii colegiale (exact aceasta este expresia utilizată), la definirea deciziilor pe toate zonele de reglementare. Altfel spus, comisarul pe agricultură Cioloş participă la deciziile din domeniile energiei, sănătăţii sau educaţiei, exact în aceeaşi măsură în care orice hotărîre pe agricultură este discutată şi de comisarul pe mediu, agendă digitală sau uniune vamală. Unul pentru toţi, toţi pentru unul. De aceea, pentru a putea să-şi dea cu părerea cît de cît competent pe toate temele de dezbatere, fiecare comisar are în directă subordine un mic aparat propriu de funcţionari. Ei formează Cabinetul. Şefii de Cabinet sînt funcţionarii de gradul cel mai înalt dintre „vieţaşii“ Comisiei. Mai sus de atît nu poţi ajunge (să ne înţelegem, comisarii nu sînt „vieţaşi“, ei sînt „politici“).
DE ACELASI AUTOR Ne consultă Europa! Utilităţi particulare Priorităţi rurale Sînt expirat Din şedinţa de Cabinet la care am asistat, am aflat cum se negociase strategia energetică a Uniunii, numită şic „20/20/20“, pentru o mai uşoară ţinere de minte: reducerea emisiei de gaze cu efect de seră cu 20%, creşterea producţiei de energie din surse regenerabile la 20%, ambele obiective avînd ca termen anul 2020. Simplu. Am aflat că mai puţin simplă a fost definirea termenilor. Adicătelea, ce o fi aia producţie fără emisie de gaze puturoase. „Păi, e clar: eoliana, solara, termala“, ar fi zis nemţii. „Ba pardon, nucleara ce-are, că nu consumă petrol şi nu emite gaze cu efect de seră“, ar fi răspuns pro
