Pentru că nu pot fi idilico-angelic ascultîndu-l, cred că e o datorie de obiectivitate să consemnez ideile cu care Adam Michnik contrazice corectitudinile noastre politice, de dreapta şi de stînga, conformismele şi comodităţile noastre, numite concis de Andrei Pleşu „experienţa românească“. „Toate visele fundamentale ale generaţiei noastre au fost realizate. Am vrut libertatea – o avem. Am visat graniţe deschise – le avem. Am vrut alegeri libere pentru Parlament – le avem. Am vrut ca viaţa culturală să existe fără cenzură – ea există fără cenzură. Dar sîntem furioşi. De ce sîntem furioşi?“ Răspuns de stînga: fiindcă nu suportăm capitalismul ăsta sălbatic, cu inegalităţile sale economice pe care nu le pot îmblînzi nici libertatea de expresie, nici libertatea de circulaţie şi toate celelalte mofturi democratice.
„După cunoştinţele pe care le am despre comunism, în anumite situaţii, tăcerea este un act eroic.“ Răspuns de dreapta: de obicei, în cele mai multe cazuri, tăcerea a fost o complicitate cu puterea comunistă.
„Cineva... scria o carte onestă despre Dante, fără să-l citeze pe Stalin, pe Ceauşescu, acest lucru a necesitat adesea curaj...“ Răspuns de anticomunist visceral: nu putea fi onestă şi curajoasă o carte despre Dante care primea bunul de tipar al cenzurii.
„Cred că ceea ce a rezistat în cultura rusă, în cultura română ori în cultura poloneză s-a datorat acestor oameni care nu s-au dus pe baricade, ci pur şi simplu au făcut o treabă bună.“ Experienţa românească: gîndeşti în laşităţi pe cît de comode, pe atît de oribile.
„...N-o înţeleg pe Herta Müller. Nu înţeleg ce le reproşează intelectualilor români care au fost puşi în pericolul de a intra în închisoare. De ce nu-i ceartă pe Helmut Kohl sau pe François Mitterrand, care n-au fost în nici un pericol?“ Răspuns strict de centrist, cîţi or mai fi: mă încearcă bănuiala că sala care
