Acum şase ani scriam, în ediţia locală a României libere, despre singura arenă de gladiatori din sud-estul Europei. Găsisem locul întâmplător, în urma discuţiei cu un patron de hotel. Locul a fost descoperit relativ recent, în 1988, în urma săpăturilor la fundaţia hotelului respectiv. Am căutat mai multe informaţii şi am descoperit chiar numele unuia dintre gladiatorii care luptau la Pontus Euxin, acum 2.000 de ani. Îl chema Scirtus Dacensis, un ilir care câştigase cel puţin şase bătălii împotriva fiarelor sălbatice. Povestea întreagă o puteţi citi aici.
Ce nu am scris în articolul de atunci este modul în care m-a impresionat arena romană. La numai câţiva metri de zgomotul oraşului, chiar sub camerele în care dorm sute de turişti se află acest loc uimitor, care îţi taie răsuflarea. Intrarea se face din holul principal, pe o uşă unde accesul publicului nu este permis, iar spaţiul propriu-zis este delimitat de un geam mare. Am păşit în arenă, unde se vede încă poarta prin care intrau animalele şi gladiatorii în arenă. Dramele de aici, sângele vărsat, speranţele, frica de moarte - toate acestea îţi dau fiori. Lângă arenă, despărţit de un geam care oferă o vizibilitate foarte bună, se află un spaţiu mare, placat modern, cu gresie şi faianţă. I-am sugerat atunci directorului de hotel că ar putea să îl folosească. Cred şi acum că un restaurant sau un bar acolo, tematic sau nu, ar fi o afacere profitabilă, că sunt mulţi turişti şi chiar localnici dornici să vadă locurile şi să citească mai multe despre ele. Între timp, directorul hotelului s-a schimbat şi, evident, nu s-a întâmplat nimic în acest sens.
Mi-am adus aminte de acest subiect pentru că România liberă ediţia de SE publică în ziarul de vineri un material despre sistemul de apeducte construit de romani. Tot acum aproape 2.000 de ani, romanii ajunşi la Pontus Euxin, la "finnis terrae", cum spuneau ei,
