Am scris, mai demult, despre spectacolele de magie ale lui Andrei Teaşcă şi ale trupei sale, susţinute, printre altele, la „Nottara“. Iniţial de profesie actor, Andrei Teaşcă a fondat, în 2009, Teatrul de Magie şi Academia de Magie. Scopul declarat al Teatrului de magie este „promovarea iluzionismului ca artă de spectacol“. Iar cel al Academiei de Magie, conform lui Andrei Teaşcă, „să formeze şi să pregătească tineri magicieni, insuflîndu-le respectul pentru această artă şi ajutîndu-i să-şi găsească un drum personal“.
DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriu Întrebarea care-ţi vine, prima, în minte, după o asemenea afirmaţie este: Magia se poate învăţa? (nu e vorba de secrete ale meseriei şi de lucruri inexplicabile?). Şi iată şi răspunsul magicianului: „Arta Magiei înseamnă arta de spectacol plus comunicarea spirituală şi mentală ce se realizează prin puterea magicianului de a domina spectatorul“.
Această putere se obţine pe trei căi: „Iluzionism (istoria magiei, close-up, mentalism, magie de scenă, iluzii etc.), Arta actorului (pantomimă, mişcare scenică, dicţie etc.) şi poveste (idee concept)“. Toate acestea se învaţă la cursurile săptămînale ale Academiei de Magie, la care poate participa, practic, oricine.
„De la înfiinţare şi pînă în prezent, ne-au trecut pragul aproximativ 350 de pasionaţi cu vîrste cuprinse între 9 şi 40 de ani, 150 au absolvit, iar 12 au căpătat diploma de Magician după teste şi multe pregătiri“ – precizează Andrei Teaşcă.
Dintre ei, unii chiar au devenit magicieni profesionişti, care participă la spectacole: Cristina Strecopitov – prima femeie magician din România; Emil Drăgan – prestidigitator; Satiru Antoniu – mentalist.
Cursurile durează un an. Concret, printre trucurile ce pot fi învăţate se numără unele cu cărţi de joc, cu monede, eşarfe, apar