Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Severin, fluierat de colegi în Parlamentul European

Publicat in Romania Libera, joi 24 martie 2011 ·

Mai mulţi europarlamentari au fluierat, miercuri, în plenul PE, în semn de protest faţă de refuzul lui Adrian Severin de a demisiona, acesta din urmă luând loc şi asistând la şedinţă de pe ultimul rând din sală, informează Mediafax.

Odată cu excluderea din grupul S&D, Severin şi-a pierdut locul pe care îl ocupa în spaţiul rezervat acestuia şi a primit fotoliul cu numărul 778. Aflat în partea din spate a sălii, destinată europarlamentarilor neafiliaţi, fotoliul pe care va sta Adrian Severin se află între cel al lui George Becali (777) şi cel al lui Corneliu Vadim Tudor (779). În total, în PE sunt 856 de fotolii numerotate.

Severin şi-a pierdut - cel puţin temporar- şi biroul pe care îl ocupa în Parlamentul European. Acesta a fost sigilat şi se află sub pază permanentă, conform unor surse din Parlamentul European.

Scandalul generat de informaţiile publicate de Sunday Times au fost subiectul unei declaraţii, miercuri după-amiază, la începerea sesiunii plenare a PE. Preşedintele Jerzy Buzek a făcut o declaraţie pe această temă iar mai mulţi europarlamentari au fluierat în semn de protest faţă de refuzul lui Adrian Severin de a demisiona.

"Au fost din păcate şi fluierături în momentul în care preşedintele (preşedintele PE - n.r.) s-a referit la cel de-al treilea europarlamentar care a refuzat să demisioneze. Astfel de gesturi sunt frecvente atunci când europarlamentarii doresc să protesteze faţă de o anumită situaţie", a declarat că Cătălin Ivan, şeful Delegaţiei PSD din PE.

Ivan a mai spus că excluderea lui Severin este clară, fiind aprobată în unanimitate de toţi membrii S&D.

Informaţia despre fluierăturile la adresa lui Severin a fost confirmată şi de europarlamentarul PDL Marian-Jean Marinescu, acesta declarând că a auzit sunetele venind dinspre grupul socialiştilor şi democraţilor din PE.

Mai mulţi europarlamentari au fluierat,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, liderul AUR: Curtea Supremă a anulat decizia judecătorului curajos din Ploieşti, în timp record! Ruşine! Turul 2 înapoi, cu toţii la vot pe 4 mai!

News.ro acum 5 ore
Liderul AUR George Simion spune că este o ruşine decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a respins definitiv cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curţii Constituţionale 32 din 6 decembrie 2024, anulând practic decizia

Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, va fi eliberat din arest

HotNews acum 4 ore
Bogdan Peșchir, acuzat că a dat peste 960.000 de dolari în schimbul voturilor pentru Călin Georgescu, va fi pus în libertate printr-o decizie luată vineri seară de Tribunalul București. Omul de afaceri a fost arestat preventiv în 21 martie în dosaru

SuperLiga: Oțelul a făcut spectacol pe terenul lui Sepsi. Laszlo Balint, a cincea victorie consecutivă fără gol primit

HotNews acum 50 minute
Oțelul Galați s-a impus pe terenul echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 3-0, într-un meci disputat, vineri, în etapa a șasea a play-out-ului din SuperLiga. Sepsi Sfântu Gheorghe – Oțelul Galați 0-3, în etapa #6 din play-out Oțelul a deschis scorul în

Ministerul Finanţelor: România a avut în primele trei luni un deficit bugetar de 2,28% din PIB, adică 43,66 miliarde lei, faţă de 2,04% din PIB în primele trei luni din 2024

News.ro acum 4 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,28% din PIB faţă de deficitul de 35,88 miliarde lei, respectiv 2,04% din PIB aferent celor trei luni ale anului

Ciolacu: Ponta, nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări / Cel mai jenant, să te prezinţi pe Tik Tok mare iubitor al ţării, când de 10 ani ţi-ai omorât timpul pe terenurile de golf

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, îl atacă vineri pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta, arătând că nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări

Donald Trump a plecat spre Roma pentru funeraliile Papei Francisc. Este prima călătorie în străinătate din mandatul său

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a decolat vineri spre Roma, unde el și soția sa Melania vor asista sâmbătă la funeraliile Papei Francisc, alături de lideri din lumea întreagă, relatează AFP, conform Agerpres. Președintele american este așteptat s

Superliga: Oţelul Galaţi a învins Sepsi OSK, scor 3-0, în play-out

News.ro acum 36 minute
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Sepsi OSK, în etapa a şasea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost marcate de Teles (11-penalti) şi Tănasă (33, 80). Sepsi: Niczuly – Oteliţă, Ninaj, Haruţ,

UPDATE - Protest la sediul ICCJ - Un bărbat s-a urcat pe acoperiş, refuzând să coboare/ Mai multe persoane s-au aşezat pe carosabil, blocând traficul rutier/ Makaveli şi Silvestru Şoşoacă, duşi la Poliţie după un conflict

News.ro acum 2 ore
Un bărbat s-a urcat, vineri, pe acoperişul sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), refuzând să coopereze cu autorităţile şi să coboare. Acolo se află echipe de negociatori care discută cu el, dar şi echipaje ISU. Totodată, mai multe pe

Peste șapte ani de închisoare pentru fostul congresmen George Santos. „Ați fost ales cu cuvintele dumneavoastră, majoritatea fiind minciuni”

HotNews acum o ora
George Santos, fost membru al Camerei Reprezentanților din SUA, care a fost exclus din Congres după un mandat scurt și marcat de scandaluri, a fost condamnat de un judecător federal la peste șapte ani de închisoare, vineri, pentru fraudă și furt de

Omagiile aduse de credincioşi Papei Francisc s-au încheiat / Sicriul urmează să fie sigilat la ora 20:00 în cadrul unei ceremonii private, înainte de înmormântarea care va avea loc sâmbătă

G4Media acum o ora
Omagiile aduse de credincioşi la sicriul deschis în care se află depus trupul neînsufleţit al Papei Francisc în Bazilica Sfântul Petru din Roma s-au încheiat în jurul orei 19.00. (17:00 GMT), relatează AFP, conform Agerpres. De miercuri dimineaţa, a

Vremea

București
acum

18°
vin.

10°/26°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/27°
sâm.

9°/18°
dum.

5°/15°
lun.

5°/18°
Constanta
acum

15°
vin.

9°/24°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/13°
lun.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

11°/24°
sâm.

9°/22°
dum.

9°/14°
lun.

5°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/23°
sâm.

11°/21°
dum.

8°/17°
lun.

10°/19°