Pe undeva, admir fenomenala tărie de a rezista a lui Adrian Severin.

Reportajul din „Sunday Times"privindu-l pe Adrian Severin conţine, înainte de a descrie prima întâlnire dintre reporterii sub acoperire şi europarlamentarul român, un fragment al cărui tâlc l-am înţeles iniţial într-un anume fel. Iată fragmentul: „Fostul vicepremier român Adrian Severin s-a ridicat rapid în picioare când, la o dezbatere parlamentară, s-a pus problema sancţionării Rusiei pentru corupţie şi încălcarea drepturilor omului. «Mai bine am face să continuăm dialogul cu Rusia şi să încetăm să tot ascultăm presupunerile şi zvonurile răspândite de lobbyşti», a tunat europarlamentarul. În exact aceeaşi zi de la mijlocul lui februarie, Severin însuşi lucra din greu la amendarea unei legi bancare, în folosul unuia dintre aceşti presupuşi dubioşi lobbyşti".

De bună seamă, pentru a ilustra un monument de ipocrizie, jurnaliştii au ales să alăture în mod inteligent două evenimente petrecute în aceeaşi zi: vehemenţa publică a lui Severin împotriva lobbyştilor care se opun lui Vladimir Putin şi prietenia dosnică faţă de lobyştii care îi deschideau frumoasa perspectivă a unui onorariu de 4.000 de euro pe ziua de muncă.

Evenimentele s-au precipitat apoi cu o viteză aiuritoare. Severin şi-a administrat iniţial o autosuspendare din funcţiile de la PSD, sub privirea dojenitoare a lui Victor Ponta. Aceeaşi privire a devenit necruţătoare a doua zi, când s-a aflat că la Bruxelles poveştile cu autosuspendări nu folosesc la nimic. Deschiderea unei anchete a Parlamentului European, excluderea din Grupul Socialist, presiunile de a demisiona cu totul din Parlament şi, acum, perspectiva de a fi exclus şi din PSD sunt evenimente petrecute în doar două zile şi l-ar fi frânt, fără discuţie, pe unul mai slab de înger. Şi totuşi, Adrian Severin rezistă. Înfruntă senin furtuna şi rămâne în Parlament