Cei trei inculpaţi din dosarul „Mită la Vama Halmeu”, Liviu Florian, Ion Savu şi Ioan Romeo Niţu, vor rămâne în arest pe timpul procesului. Avocaţii clujenilor au declarat recurs a şasea oară împotriva arestului, însă până acum toate cererile au fost respinse.
Ieri a avut loc şedinţa de judecată pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării inculpaţilor Liviu Florian, trimis în judecată pentru două infracţiuni de trafic de influenţă, Ion Savu, trimis în judecată pentru complicitate la cele două infracţiuni de trafic de influenţă, şi Ioan Romeo Niţu, judecat pentru două infracţiuni de complicitate la cumpărare de influenţă.
Dezbaterile au început la ora 13.00 şi s-au încheiat la ora 15.00. „Judecătorul de la Tribunalul Satu Mare a verificat temeinicia şi legalitatea menţinerii în arest a celor trei inculpaţi din dosar, urmând ca aceştia să fie transferaţi din arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare cel mai probabil în Penitenciarul Oradea, cazul fiind de competenţa Curţii de Apel Oradea", spune judecătorul Remus Nemeş, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Satu Mare.
Au declarat recurs de cinci ori
Cei trei au fost reţinuţi de poliţişti în data de 3 februarie şi arestaţi pentru 29 de zile în 4 februarie. Pe parcursul urmăririi penale, desfăşurată până săptămâna aceasta, cei trei au avut mai multe tentative de a scăpa din arest, însă magistraţii de la Curtea de Apel Oradea au respins toate recursurile formulate în acest sens.
Avocaţii părţilor au avut posibilitatea să declare recurs şi la hotărârea de ieri. „Am formulat din nou recurs. În faza de urmărire penală am tot declarat recurs, de vreo cinci ori, însă de fiecare dată ni s-a respins, deşi consider că arestarea a fost nefondată, neîntemeiată şi nelegală. Nu există probe împotriva clienţilor mei (N.r. – Florian şi Savu), motiv pentru care am declarat recurs şi d