Jurnaliştii britanici de la The Economist, comentează joi, pe blogul publicaţiei, că „încăpăţânarea lui Adrian Severin este tipică pentru politica românească", conform Mediafax.
"Marele subiect în România este soarta lui Adrian Severin, fost ministru de Externe şi membru al Parlamentului European. Severin este hăituit de presa de la Bucureşti pentru a demisiona din Parlamentul European, pentru că ar fi luat mită de la jurnalişti ai unui cotidian britanic care pretindeau că sunt lobby-işti. Alţi doi eurodeputaţi implicaţi în acest caz au demisionat din Parlament. Severin a fost huiduit în Parlament. Dar refuză să se clintească", comentează The Economist.
Publicaţia adaugă faptul că Severin este eurodeputat de când România a aderat la Uniune, în 2007, dar că a fost forţat, în urma acestui scandal, să renunţe la postul de vicepreşedinte al grupului socialist din PE. De asemenea, acesta este ameninţat de propriul partid cu excluderea, dacă „nu face pasul decent”.
Dar Severin spune că nu a făcut nimic "ilegal sau contrar oricărui comportament normal" şi că "avem dreptul să lucrăm în calitate de consultanţi politici, singura cerinţă fiind să nu dăm informaţii confidenţiale", potrivit blogului The Economist.
"O asemenea încăpăţânare este tipică în politica românească, unde presa adoră să atace politicienii corupţi, dar rar cu vreun rezultat. Demisii pentru acuzaţii de corupţie sunt practic necunoscute în România, iar scandalurile referitoare la mită sunt atât de comune că rar ajung în ştirile internaţionale", conchide publicaţia britanică.
Jurnaliştii britanici de la The Economist, comentează joi, pe blogul publicaţiei, că „încăpăţânarea lui Adrian Severin este tipică pentru politica românească", conform Mediafax.
"Marele subiect în România este soarta lui Adrian Severin, fost ministru de Externe şi membru a