O jurnalistă israeliană a salvat viaţa unui copil dintr-o zonă de conflict din Palestina, scrie Le Monde.
"Precious Life": primele două cuvinte ale unui dialog imposibil
Un documentar de excepţie, în regia jurnalistei israeliene Shlomi Eldar, impresionează o lume întreagă, la mai bine de trei ani de la data când a fost realizat (2008) . Intitulat "Precious Life", filmul urmăreşte povestea lui Mohammed Abu Mustafa, un bebeluş palestinian de 4 luni, afectat de o boală imunitară extrem de rară.
Sensibilizată de suferinţa copilului, Eldar, reporter şi corespondent în Fâşia Gaza pentru Channel 10, ajută mama şi băieţelul să plece din zona de conflict în Israel. Eldar găseşte o echipă medicală care e de acord să efectueze transplantul de măduvă osoasă pentru a salva viaţa micuţului. Un apel demarat prin intermediul postului de ştiri Channel 10 a fost suficient pentru a aduna în numai câteva minute 55.000 de dolari (aproximativ 40.000 de euro), contravaloarea intervenţiei chirurgicale. CINE A DONAT BANII: un israelian de origine evreiască care şi-a pierdut fiul în timpul serviciului militar. Întreaga operaţiune ia o întorsătură dramatică atunci când mama copilului palestinian, Raida, află că e criticată de locuitorii gazani din cauză că a "îndrăznit" să-şi trateze fiul în Israel. Ea nu ezită să spere că Mohammed se va însănătoşi pentru a deveni mai târziu un luptător angajat în recuperarea Ierusalimului. "De la cel mai mic copil, chiar mai mic decât Mohammed, până la cel mai în vârstă membru al familiei noastre, toţi ne vom sacrifica de dragul Ierusalimului. Consider că avem dreptul să facem asta. Sunteţi liberi să fiţi furioşi, aşa că fiţi!", le-a transmis femeia conaţionalilor săi. La auzul acestui îndemn de răzvrătire împotriva ţării sale, jurnalista se opreşte din filmat. Elar depăşeşte momentul tensionant.