În piesa lui Paul Zindel, montată la Bucureşti de Cătălina Buzoianu şi jucată de Olga Tudorache cu o forţă cutremurătoare (mult peste filmul lui Paul Newman, cu Joanne Woodward), experimentul mental cu care Mathilda cîştigă concursul şcolar de ştiinţă este cît se poate de bine fundamentat. Dacă Omul din Lună există, şi el ar avea în grădina lui nişte anemone, să se determine ce s-ar întîmpla cu ele, ştiut fiind că Luna nu are atmosferă, iar razele cosmice gama ar lovi fără milă plăpîndele fiinţe vegetale.

Experimentul mental pe care vi-l propun eu nu atinge nici pe departe zone atît de profunde ale sensibilităţii umane, dar este îndreptăţit de modul în care mai marii zilei gestionează realitatea care ne răsfiră destinele. Ce se întîmplă cu crizele interdependente care se acumulează în societatea românească, sub influenţa evenimentelor radioactive care au loc tocmai în Japonia?

Dacă te iei după reacţiile politicienilor noştri, crizele din România au dispărut fără urmă. Învelite în norul de fum mediatic creat de explozia internaţională a situaţiei din Libia şi de explozia locală a uzinei nucleare din Japonia. La adăpostul ceţos al acestor evenimente, responsabilii guvernării confundă, probabil cu bună ştiinţă, mult trîmbiţata ieşire din recesiune, cu ieşirea din criză şi ne dau de ştire pe toate portavocile că gata... o să fie bine. Mă rog, n-o să mai fie chiar aşa de rău! Stratagema aceasta face apel la o înţelepciune prea puţin cunoscută teoretic, dar uşor de recunoscut practic. Oamenii apreciază binele şi răul vieţii lor imediate nu în termeni absoluţi, ci relativi, prin comparaţie cu evenimente şi situaţii apropiate, cele mai apropiate. Este istoria cu tîlc a evreului sărac, nemulţumit de strîmtoarea micii sale odăi, în care trăia cu toţi ai săi, care s-a dus la Rabin după sfat. Rabinul i-a zis să ia în casă orătăniile din ogradă, apoi capra, apoi şi m