După „Legenda Marelui Inchizitor", Radu Penciulescu revine la Teatrul Naţional din Bucureşti cu un spectacol-studiu după o piesă mai rar jucată a lui Shakespeare. E un „Macbeth" tratat în cheie minimalistă, prin urmare mai puţin spectaculos.

Ion Caramitru, Mircea Rusu, Valeria Seciu şi alţi actori ai naţionalului bucureştean s-au întors la şcoală. Cam asta e prima senzaţie la contactul cu noul „spectacol-studiu" al Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava" şi TNB. Note îi lăsăm să îşi dea singuri, mai ales că majoritatea au trecut de-a lungul timpului şi pe la catedră. Şi nu ştiu dacă, în cazul în care acest spectacol ar fi fost într-adevăr un examen de actorie, ar fi existat note prea mari .

După 1990, la revenirile sale în România, regizorul Radu Penciulescu, cel care a înfiinţat Teatrul Mic, cel care a realizat în anii '70 spectacole de care se vorbeşte şi astăzi, a preferat să facă ateliere cu actori, şi nu să monteze multe spectacole. Despre „Macbeth" spune că „l-a urmărit ca un blestem toată viaţa".

Dar, „când te apuci să faci o piesă, apar tot felul de constrângeri, tot felul de probleme care îngrădesc libertatea pe care o ai atunci când te gândeşti la ea", spune regizorul. Aşa că a ales să facă un spectacol „minimalist", în care accentul să cadă pe partea politică, nu pe cea magică - reprezentată prin persona¬jele şi prezicerile vrăjitoarelor.

De altfel, spune Penciulescu, vrăjitoarele nici nu fac nişte preziceri uimitoare. Era oarecum firesc ca Macbeth să devină conte de Cowdor după ce îl ucisese pe acesta în luptă. Era firesc ca cel mai viteaz general, în plus şi văr al actualului conducător, să devină rege. Pentru că, la vremea respectivă, monarhia scoţiană nu era ereditară. Numai că, regele Duncan îl numeşte pe fiul său Malcolm succesor al tronului, lucru care declanşează nemulţumirea lui Macbeth, care îşi aduce aminte