Fină, extrafină, grunjoasă, recristalizată, iodată sau neiodată, sarea de bucătărie este ingredientul numărul unu în alimentaţie. În România după Revoluţie, producţia a scăzut la sub jumătate, deşi, dau asigurări oficialii Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, aru putea acoperi totuşi necesarul de sare al ţării. Cu toate acestea, pe rafturile magazinelor găsim tot mai puţină sare din extracţiile autohtone, piaţa românească fiind invadată de produse de import.
În Timişoara, sarea importată bate la raft sarea românească
Sarea alimentară românească este de la o zi la alta un produs destul de greu de găsit pe rafturile magazinelor din România. Situaţia este similară şi la Timişoara unde, în marile magazine, tot mai puţină sare expusă la vânzare provine din extracţiile minelor de sare autohtone. Fie că este vorba despre sare fină, extrafină, grunjoasă, recristalizată, iodată sau de înlocuitori de sare, în mai mult de 80% dintre cazuri aceste produse sunt importate şi ajung în rafturi la preţuri mai mari decât produsele autohtone.
De exemplu, la supermarket-ul Carefour, din Timişoara, am văzut pe rafturi cel puţin şapte tipuri de sare, dintre care doar unul este produs în România. Restul provine din Italia, Grecia, Scoţia, Belarus.
La hipermarket-ul Auchan, majoritatea sortimentelor de sare puse în vânzare provin tot din import – Ucraina, Belarus, Grecia, Austria –, dar găsim şi sare marca “Salrom”, unicul producător din România.
Producţia de sare românească, înjumătăţită după ’89
Pentru a înţelege de ce în România, o ţară din care nu lipsesc salinele, iar înainte de 1989 nu existau importuri de sare – semn că aceasta era suficientă – pe rafturile magazinelor găseşti mai mult sare importată, am solicitat un punct de vedere Ministerului Economiei
