Ce întîmplare cu skepsis! Pe 3 martie am fost la vernisajul expoziţiei tînărului Mircea Struţeanu „Scriitori români. Chipuri şi taine“ (55 de fotografii prezentate de Eugen Negrici şi Horia-Roman Patapievici) la Institutul Cultural Român, iar pe 8 martie, la Clubul „A“, într-o întîlnire moderată de un cristian, vorbeam cu meşterul Ion Cucu despre opera sa fotografică de-o viaţă în cuprinsul breslei literare.

Să recunoaştem: nu e deloc un bagatel lucru ca în aceeaşi săptămînă să te întîlneşti cu fizionomia scriitorimii în două viziuni aparent antinomice, dar în fapt profund complementare, acoperind un interval de-o jumătate de veac. Ion Cucu şi Mircea Struţeanu: 74, respectiv 27 de ani.

DE ACELASI AUTOR Dezminţire Pe Mitică l-a ucis miticismul Şir de plecări Caragiale expresionist, cuminte şi coregrafic Primul s-a format şi afirmat ca martor tăcut, dar fidel, sub dictatură, laolaltă cu autorii pozaţi, împărtăşindu-le talentul, viciile, micile mari extaze, compromisurile oficiale şi bucuriile personale, gustul pervers al libertăţii ca supunere, al trăirii ca supravieţuire, încercînd să împace contrariile, să facă punţi peste tranşee. În arhiva sa cu peste 20.000 de fotografii, toate fiarele marelui circ literar, carnasierii şi vegetarienii, zburătoarele, reptilele şi insectele care s-au războit cînd feroce şi pe faţă, cînd abject dar pieziş, stau cuminţite exemplar întru eternitate. Oamenii partidului, alături de rebeli, disidenţi şi agenţi acoperiţi, prostituate şi fecioare. Activişti şi securişti, dejişti şi ceauşişti, stalinişti şi legionari, fanatici şi răspopiţi. Naţionalişti şi cosmopoliţi, masoni, ecumenişti, protocronişti, sionişti, asimilişti, maoişti şi diversionişti. „Oamenii lui“ Barbu şi ai lui Preda, ai lui Eugen Florescu sau Gogu Rădulescu, ai lui Ungheanu sau Manolescu, Burtică, Ştefan Andrei sau Popescu-Dumnezeu, Pacepa sau Pleşiţă, Tur