De atîta amar de ani îi tot dăm dreptate, resemnaţi, lui Titu Maiorescu. Recunoaştem că avem o problemă cu formele fără fond, şi adevărul e că, la urma urmei, ca orice diagnostic conştientizat şi recunoscut, treaba e cumva acceptată şi fixată în imaginea pe care o avem despre noi înşine. Dacă ar fi numai atît, necazul nici n-ar fi aşa de mare. Sînt şi alţii pe lumea asta, nu puţini, care trag de aceeaşi boală veche. Însă vestea proastă e că, pe aici, maladia a trecut într-o fază degenerativă. De la stadiul folosirii delirante a oricărei forme, de la nivelul preluării din mers a oricăror modele întîlnite pe drum, am depăşit faza îmbrăcării hainelor fără să ne uităm în oglindă, şi am trecut la un fel de război al degradării, al mutilării cu orice chip, al unei recroiri groteşti a mărfii pe care o înghiţim. Cum ar veni, nu numai că preluăm tot, dar o facem şi prost, intervenind cu tupeu maxim asupra lucrurilor şi ideilor, ca nişte croitori beţi.

DE ACELASI AUTOR Să răcnim Crăciunul! Formidabila armă biologică Spectaculoasele abilităţi ale păsărilor de pradă "În odaie intunerec, în orchestră melodramă" După cum era normal, după Revoluţie, am aruncat la gunoi tot arsenalul simbolic al comunismului. Dar am uitat că mai sînt de făcut şi alte lucruri decît aruncarea de la etaj a portretului lui Nicolae Ceauşescu, decuparea stemei din steag, şi schimbarea salopetei de tergal cu cea de blugi. „Emanaţii“ care ne-au condus paşii în primii ani de libertate nu s-au gîndit că noul spaţiu mental în care păşeam ar fi trebuit să aibă măcar o formă rezonabilă, dacă în marea grabă nu se găsea vreo urmă de conţinut. Călăuzitorilor noştri nici nu le-a trecut prin cap că există un soi de design al democraţiei, că trebuie să avem în preajmă, dincolo de idei şi de vorbe, un set de obiecte cu semnificaţie, un repertoriu de simboluri care să ne ţină împreună şi să funcţioneze, pent