Mesajul a fost trimis. Multumesc!

F1: Regulă schimbată cu o zi înainte de debutul sezonului

Publicat in Adevarul, joi 24 martie 2011 ·

FIA a anunţat, joi, că a extins lungimea porţiunii de circuit în care se poate folosi aripa spate mobilă, de la 600 la 860 de metri, pe linia dreaptă din zona boxelor circuitului Albert Park din Melbourne, care va găzdui debutul sezonului de Formula 1, ceea ce a produs nemulţumirea echipelor

Vineri, de la ora locală 12.30 (03.30 ora României), sunt programate antrenamentele Marelui Premiu al Australiei, etapa de debut a Campionatul Mondial de Formula 1. Cu numai o zi înainte, FIA a informat echipele că zona de acţiune a aripii spate mobile, ce are rolul de a facilita depăşirile, se extinde, începând dinaintea ultimului viraj şi incluzând acum aproape întreaga linie dreaptă din faţa boxelor circuitului din Melbourne. Zona de cronometrare a fost stabilită în virajul 14/16.

Echipele s-au arătat nemulţumite de această schimbare, după ce piloţii s-au pregătit pe simulatoare pentru o zonă în lungime de 600 de metri. Managerul campioanei mondiale Red Bull, Christian Horner, a declarat pentru speed.com că decizia FIA dă peste cap planurile echipelor: "Abia azi am aflat. Este dureros, pentru că ne dă peste cap simulările şi afectează rapoartele cutiei de viteze".

După ce în 2010 a fost utilizată fără succes aripa faţă mobilă, FIA le permite în noul sezon piloţilor să modifice în timpul curselor geometria eleronului spate, cu scopul de a reduce rezistenţa aerului pentru scurt timp, facilitând depăşirile. Aripa devine activă o dată pe tur (exceptând primele două tururi) când un pilot se află la mai puţin de o secundă în spatele unui adversar (timp măsurat într-o zonă premergătoare liniei drepte), iar acţionarea ei - prin apăsarea unui buton de pe volan - se va putea face pe linia dreaptă a pistei.

Pilotul va fi atenţionat din turnul de control al cursei de activarea aripii printr-un indicator luminos de pe volan. Dezactivarea ei se face ori automat la sfâ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 24 minute
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul

News.ro acum 33 minute
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 3,5% în primele cinci luni din 2025

Mediafax acum 21 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, serie brută, în luna mai 2025, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 0,1%, datorită creşterii înregistrate la comerţul cu

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 29 minute
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum 19 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Ursul a atacat din nou în Argeş. Victima, un cioban, a fost trasportată la spital cu răni la un picior

Adevarul acum o ora
Un cioban a fost atacat și rănit de un urs în timp ce se afla cu oile pe muntele Jupâneasa, în zona Berevoiești, județul Argeș. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 54 de ani, a fost preluat de echipele de salvare și transportat la spital pentru îngri

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

28°
lun.

20°/37°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

32°
lun.

21°/32°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

19°/31°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

28°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°