Teoretic, un manual de biologie n-ar trebui să aducă prea multe surprize neplăcute cititorilor lui. Conţinutul lui ştiinţific nu lasă loc pentru echivocuri, formulări incorecte, enunţuri ilare sau întrebări anapoda. Şi totuşi, iată ce găsim în manualul de biologie de clasa a VI-a.

DE ACELASI AUTOR Moş Crăciun cu ATV Scriitori cu corp No comment Un proiect curajosPrima pagină conţine îndemnul, scris într-un limbaj înţepenit, de a proteja animalele: „Vei deveni un bun prieten (se poate şi rău prieten? – n.m.) al animalelor dacă încerci să înţelegi că, deşi ele sînt diferite de noi, oamenii, sînt fiinţe vii care nu trebuie distruse, ci ocrotite“. Foarte frumos, numai că manualul este plin de aşa-zise experienţe ştiinţifice care-ţi dau fiori: elevii sînt învăţaţi cum să disece un iepure – animalul este spintecat, apoi pielea este fixată în ace, astfel încît elevul să poată pipăi, observa organele interne în detaliu –, cum să desprindă, cu o pensetă, capul cărăbuşului de torace, cum să arunce o muscă în plasa păianjenului, ca să vadă ce se întîmplă, cum să picure acid azotic în interiorul unei rîme, ca să vadă cum se îngălbeneşte, cum să pună detergent într-un acvariu, ca să observe cît de toxică este substanţa pentru peşti. Nu fac parte din vreo organizaţie de protecţie a animalelor, dar ştiu sigur că tipul acesta de experienţe nu are nici o justificare: la urma urmei, nu-i nevoie să omori un iepure ca să ştii cum arată pe interior, bănuiesc că organele lui interne nu s-au modificat în ultimii 60-70 de ani, aşa că putem folosi liniştiţi experienţele înaintaşilor noştri. „Vom deveni buni prieteni ai animalelor cînd vor dispărea toate praştiile“ este concluzia unui capitol despre protecţia mediului înconjurător. Vorba unui personaj celebru: „Vast program!“. Mă întreb, însă, ce l-ar putea răni mai tare pe un iepure: piatra din praştie sau lama de disecţie?