- avatarurile culturii pop -

Cînd am văzut-o pe Lady Gaga îmbrăcată ca o faianţă de carmangerie, m-am gîndit să nu-mi fie în pripă sila, să nu fie, de fapt, fireasca şi relativa contră a generaţiei mai mari, depăşite de pasul vremurilor, care, în loc să spună că nu înţelege şi nu-i place, se crede absolută şi atunci face morală. Doar dintre hălci răsărea şi trupul lui Rocky, la antrenamentul care a redefinit boxul pe principiul bătătorului de şniţele, sau comisarul Moldovan al nostru şi băieţii lui Paraipan, în conflictul de la Abator, cînd s-au ascuns după carcase – dar găselniţa n-a supărat pe nimeni, simpatică şi astăzi, de n-om fi socotit-o chiar genială acum 35 de ani. Apoi, se întîmplă ca scîrba să devină groază: cum, însă, carnea de măcelărie care ne înspăimîntă, prelevată ca de pe torsuri de martir, stă pe o pînză şi mai respectabilă decît cinematograful, a pictorului Francis Bacon mai exact, repede ne scoatem pălăria! Şi s-ar părea că sîntem într-adevăr sofişti şi că judecăm cu dublu standard cam acelaşi lucru, adică e bun dacă a apărut de pe criteriile tinereţii noastre ori din demiurgia artei – şi rău dacă se exprimă prin el „tineretul de azi“. Mai rămîne o singură posibilitate pentru a urma totuşi nevoia de a critica, şi anume ca nu cumva lucrul să nu fie acelaşi decît în aparenţă, dar deosebindu-se în esenţă după nuanţe ascunse la început. În această variantă, observăm trei domenii care ar deosebi, fiecare potrivit cu diferenţa sa specifică, figura cu fleicile podoabă-cal de bătaie-pretext artistic. Întîi pop-cultura actuală, de început de mileniu (şi de la sfîrşitul vremurilor, dacă e să ne ascultăm exasperarea!), apoi cultura pop de altădată şi, mai greu de împuns cu ironia, cultura incontestabilă: cultura cu C, care-şi ia numele tocmai de la faptul că ne cultivă, că răsădeşte şi stropeşte grăuntele de spirit, pentru ca instinctele să treacă