Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paşaport pentru excelenţă

Publicat in Jurnalul, joi 24 martie 2011 ·

Cei mai talentaţi copii care cunosc foarte bine limba engleză au acum ocazia să-şi petreacă vacanţa de vară la Oxford. Fundaţia Dan Voiculescu Pentru Dezvoltarea României a organizat un concurs la nivel naţional pentru elevi şi profesori, câştigătorii urmând să plece pentru două săptămâni la Oxford.

Peste 2.600 de elevi din toată ţara au intrat în cursa pentru o tabără de vară de două săptămâni la Oxford sau pentru unul dintre premiile

concursului de creativitate în limba engleză “Paşaport pentru excelenţă”. Concursul este organizat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Mirunette International Education, British Council şi Fischer International. Cei mai buni se vor califica pentru a doua probă a concursului, un eseu în limba engleză. Juriu va desemna, la finalul lunii aprilie, 20 de finalişti care vor participa la un interviu pentru desemnarea câştigătorilor, la Bucureşti, pe 30 aprilie şi 1 mai 2011.

Data de 22 martie 2011 a fost termenul limită de înscriere în concursul de limba engleză, organizat de Fundaţia Dan Voiculescu, în cadrul Olimpiadelor Creativităţii. Până la această dată, 2.622 de elevi, cu vârsta între 12 şi 17 ani, din toate zonele ţării s-au înscris pe site-ul concursului, www.pasaportpentruexcelenta.ro cu o lucrare grafică sau cu o fotografie realizată de ei, reprezentativă pentru proverbul britanic “Learning is a treasure that will follow its owner everywhere”.

La fiecare etapă a concursului, cei mai buni elevi vor fi premiaţi. Astfel, pe data de 28 martie, odată cu lista copiilor care vor rămâne în concurs, vor fi anunţaţi şi cei care au realizat cele mai bune imagini sau fotografii şi cele mai reuşite prezentări în limba engleză ale imaginiilor alese. “Paşaport pentru excelenţă” premiază şi profesorii. În concurs, mai multe cadre didactice din judeţe precum Giurgiu, Vrancea şi Timiş au

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 2 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 55 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum o ora
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 2 ore
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 4 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 2 ore
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Vremea

București
acum

29°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°