Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tulcea: Cătălin Sandra a creat primul site românesc de trivia

Publicat in Adevarul, joi 24 martie 2011 ·

Cătălin este un autodidact. Deşi a studiat dreptul, este specialist în IT, un domeniu pe care l-a studiat de unul singur, reuşind să înfiinţeze de câţiva ani primul site autentic din ţară destinat jocurilor de cultură generală.

Tânărul s-a apucat de concursuri de cultură generală încă din anul 2004. „Îmi place să ştiu cât mai multe lucruri. Fiind autodidact am ajuns să ştiu chiar foarte multe lucruri din multe domenii. Atunci m-am decis să lansez şi acest site de cultură generală“, spune Cătălin.

Este vorba de site-ul concurs de cultură generală www.trivias.ro, site lansat în luna septembrie a anului 2008 şi născut din pasiunea iniţiatorului pentru competiţii de acest gen. În scurt timp de la lansare, proiectul născut la Tulcea a devenit cunoscut la nivel naţional, la ora actuală site-ul având peste 12.000 de membri.

De la site la concursuri eveniment Cătălin vorbeşte cu pasiune despre munca sa din spatele acestui proiect bazat pe Trivia, un termen internaţional, un cuvânt din limba latină, ce defineşte în mod obişnuit un concurs interactiv de cultură generală bazat pe întrebări şi răspunsuri. „De-a lungul istoriei internetului, jocul de trivia a devenit popular la început în cadrul hub-urilor şi canalelor de mIRC. Lucrurile au evoluat, drept urmare născându-se proiectul naţional Trivias.ro, primul din România dedicat exclusiv unui astfel de joc“, spune iniţiatorul. De asemenea, este şi primul site din ţară care organizează competiţii locale, primele două ediţii având un succes remarcabil la public, în special în rândul tinerilor. Cătălin este îndrăgostit şi de automobilism. „Sunt extrem de pasionat de istoria automobilismului, ar fi pe locul doi pentru mine ca pasiune după site. De când mă ştiu studiez acest domeniu, de aceea şi multe întrebări de pe Trivias sunt despre automobile“, spune Cătălin. Nu este singurul domeniu abordat în acest concurs.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 53 minute
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 45 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Un motor al unui avion cu 235 de persoane la bord A LUAT FOC, imediat după decolare. Aeronava a revenit de urgență pe aeroport (VIDEO)

Gandul acum o ora
Un avion al companiei americane Delta Air Lines, cu 235 de persoane la bord, a revenit de urgență pe aeroportul din Los Angeles, după ce motorul stânf a luat foc la scurt timp după decolare. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, pe Aeroportul Inte

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum 2 ore
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°